24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMerkel face apel la compromis în negocierile privind posturile-cheie din UE

Merkel face apel la compromis în negocierile privind posturile-cheie din UE

Toată lumea trebuie să facă un compromis pentru a se obţine un acord în privinţa ocupării posturilor-cheie din Uniunea Europeană, a declarat marţi cancelarul german Angela Merkel. La sosirea la Bruxelles pentru a treia zi a summitului european, relatează Reuters şi DPA, potrivit agerpres.

„Toată lumea trebuie să înţeleagă faptul că trebuie să schimbe puţin poziţia”, a declarat ea presei.

„Le spun tuturor asta. Doar aşa va exista o şansă de a obţine un acord. Acesta este spiritul în care voi lucra – cu prietenie şi determinare”, a mai spus Merkel, adăugând că liderii europeni vor aborda chestiunea cu „o nouă creativitate”.

Un apel la compromis a făcut şi premierul luxemburghez Xavier Bettel. „Cred că cetăţenii noştri vor o Europă care funcţionează şi care este capabilă să ia decizii. Iar astăzi trebuie să arătăm că putem să decidem în legătură cu ce se va întâmpla în următorii cinci ani”, a spus el, făcând apel la cel mai larg consens posibil.

„Nu este o spectacol de casting”, a adăugat Bettel.

La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki a spus că se aşteaptă la un progres semnificativ. Dacă nu chiar la un acord, la discuţiile de marţi.

„Nu vor fi discuţii uşoare. cred că vom face progrese semnificative astăzi”, a mai afirmat el înainte de reluarea summitului.

Liderii europeni nu au reuşit să cadă de acord asupra persoanei care va ocupa postul de preşedinte al Comisiei Europene, după discuţii maraton care s-au desfăşurat duminică noapte şi luni. Mai mulţi lideri şi-au exprimat speranţa că reuniunea de marţi va duce la găsirea unei soluţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS