3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe propune modificarea legilor electorale

Ce propune modificarea legilor electorale

Floricel Mocanu, fost consul general al României în Australia, a propus, în şedinţa de marţi a Comisiei parlamentare speciale pentru legile electorale, formarea de secţii multiple în zonele de concentrare maximă din diaspora, o soluţie care ar putea să asigure „o mare preluare” a solicitării de vot, potrivit hotnews.


„Soluţia pe care am identificat-o este formarea secţiilor multiple în zonele de concentrare maximă. Colegii noştri spanioli sau greci, de exemplu, închiriau săli de sport (…). Dacă ai zece cabine într-o secţie de votare şi ai 20 de secţii; poţi să procesezi 2.000 de persoane pe oră, în două zile ai 48.000, nu cred că mai reprezintă o mare problemă chiar dacă s-ar prezenta chiar şi cu o oră înainte de încheierea alegerilor. Ai unde să procesezi, într-o sală mare, nu la misiune.

Cu cât procesul este dus mai departe de misiunea diplomatică; cu cât diplomatul este mai puţin implicat în acest proces care este pur politic; cu atât mai bine. Aceasta este o variantă care ar putea să asigure o mare preluare a solicitării de vot”, a explicat Mocanu, citat de Agerpres.
El a adăugat că a ajuns la această variantă pornind de la numărul mare de cetăţeni români din diaspora.

„Există două chestiuni care se corelează; este capacitatea de estimare preliminară a conglomerării în anumite zone sau state a comunităţilor româneşti şi capacitatea de procesare la secţie a solicitărilor de vot. În mod normal, mai mult de 1.200 de voturi la o secţie de votare nu pot fi preluate. Au fost şi secţii cu 2.000, putem admite că mai sunt şi excepţii. Niciodată, în nicio secţie; mai mult de cinci cabine nu pot fi utilizate în acelaşi timp, este o chestiune constatată din practică; indiferent câte ştampile de vot ai”, a susţinut fostul consul.

O altă propunere a sa a fost votul prin corespondenţă cu acumularea la misiunile diplomatice, „cu votul trimis la misiune”, şi nu la AEP.
„Este şi mult mai practic; întrucât AEP-ul transmite prin curierul diplomatic în urma registrului gata format toate materialele de transmis la votant, misiunea franchează local şi transmiterea către votant, şi transmiterea către ea. Data trecută a fost un pic alambicată, fiindcă AEP-ul a solicitat să primească direct corespondenţa. Aş recomanda votul prin corespondenţă cu acumularea la misiunile diplomatice”, a precizat Mocanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS