21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateApă plată vs apă minerală: care este mai sănătoasă şi hidratează intens

Apă plată vs apă minerală: care este mai sănătoasă şi hidratează intens

Probabil te numeri printre acele persoane care consumă în fiecare zi apă minerală şi care se întreabă dacă aceasta este la fel de hidratantă şi sănătoasă ca apa plată. Bineînţeles, comparativ cu sucurile carbogazoase, care conţin cantităţi uriaşe de zahăr, apa minerală este o alegere ideală. Totuşi, se diferenţiază de apa plată. Află care dintre cele două reprezintă o variantă mai bună.

Din punct de vedere al hidratării, studiile puţine care s-au efectuat cad de acord că apa carbogazoasă este la fel de bună precum apa plată. Problema intervine la acele bule cu carbon care pot avea anumite influenţe asupra organismului, notează descopera.ro.

Acidul din apă te pot face să te simţi mai plin

Acidul din apă te pot face să te simţi mai plin sau să îţi dea indigestie dacă o consumi prea rapid – ceea ce are un impact asupra modului în care o bei, scrie Live Science.

Un studiu a ajuns la concluzia că după exerciţii fizice, cei care aveau la îndemână apă carbogazoasă preferau să se hidrateze mai puţin.

Un alt studiu care a implicat copiii a arătat că persoanele care aveau acasă un aparat CO2 tindeau să se hidrateze mai mult decât cei care nu aveau. Dacă te hidratezi mai mult sau mai puţin atunci când ai la îndemână apă carbogazoasă depinde deci de stomacul fiecăruia.

Cât despre efectul de erodare pe care o astfel de apă îl are asupra dinţilor şi a calciului din oase, există o veste bună. Nu există nicio dovadă că apa de acest fel are vreun efect asupra calciului din oase.

Mitul a apărut în urma unui studiu din 2006 care a găsit că femeile în vârstă care au consumat zilnic sucuri cu zahăr au o densitate minerală a oaselor mai scăzută decât femeile care nu au consumat. Femeile care au băut apă carbogazoasă simplă nu au prezentat o scădere în densitate a oaselor.

Apa carbogazoasă poate eroda smalţul dinţilor

Pe de altă parte, este ceva adevăr în afirmaţia că apa carbogazoasă poate eroda smalţul dinţilor. Efectul este cauzat de acidul carbonic – un produs secundar al apei şi al carbonului – care dă senzaţia înţepătoare. Apa minerală cu diferite arome, precum lămâia sau grapefruit, au un efect puţin mai coroziv dat de acidul citric conţinut.

Totuşi, acestea sunt slabe, mai ales comparabile cu sucurile acidulate de pe piaţă. S-a descoperit că acestea din urmă sunt de 100 de ori mai dăunătoare pentru dinţi decât apa carbogazoasă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS