17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrafic de cocaină într-un hotel din Craiova

Trafic de cocaină într-un hotel din Craiova

Ofiţerii de Combatere a Criminalităţii Organizate au ridicat, vineri, dintr-un hotel din Craiova, patru persoane care încercau să vâdă un kilogram de cocaină. Acţiunea de prindere în flagrant a suspecţilor a fost coordonată de procurorii DIICOT din Timişoara.
Anchetatorii susţin că suspecţii vindeau cocaină în Dolj şi Mehedinţi încă din primăvara acestui an, următorul pas fiind extinderea în vestul ţării.

„În cadrul acțiunii, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul Antidrog le-au surprins în flagrant delict pe cele patru persoane, într-un hotel din municipiului Craiova. Din anchetă au rezultat indicii că gruparea infracțională specializată în traficul de cocaină acționa pe raza județelor Dolj și Mehedinți, începând cu primăvara anului 2019. Gruparea intenționa să-și extindă piața de desfacere și în zona de vest a țării. Din ansamblul probelor administrate în cauză a rezultat că un bărbat în vârstă de 34 de ani ar fi distribuit cocaină pe raza municipiului Timișoara”, au explicat anchetatorii.

Liderul grupării, un doljean de 31 de ani

Ulterior, după prinderea în flagrant a celor patru, oamenii legii au efectuat patru percheziţii domiciliare în Băileşti şi Drobeta Turnu Severin. Liderul grupării ar fi un doljean de 31 de ani, care era ajutat de alţi doi bărbaţi, mai spun oamenii legii.

„S-a reușit identificarea unui bărbat, în vârstă de 31 de ani, din județul Dolj, bănuit a fi liderului grupării. În activitatea de distribuție și intermediere acesta ar fi fost ajutat de încă de doi bărbați, de 25 și 33 de ani”, au mai precizat anchetatorii.

Tot vineri, cei patru suspecţi, care sunt acuzaţi de comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, au fost duşi la Timişoara pentru a fi audiaţi de procurorul de caz. Sâmbătă, Tribunalul Timiş a dispus arestarea preventivă a trei dintre suspecţi. Este vorba de un bărbat din Drobeta Turnu Severin şi doi din Băileşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS