În judeţul Dolj, bacalaureatul va continua cu probele scrise care se vor derula doar în 14 centre de examen. Candidații nu vor mai avea 43 de centre câte au fost la evaluarea competenţelor. În unele situaţii, elevii de la liceele din mediul rural trebuie să ajungă în ziua examenului la centre de examen din Craiova. Unii dintre ei vor parcurge şi 50 de kilometri în dimineaţa examenului scris.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a hotărât că bacaluareatul va continua 14 centre de examen pentru probele scise. În unele situaţii, liceele din mediul rural au fost arondate la centre de examen din Craiova. De exemplu, candidaţii de la Liceul „Aurelian Ionete” din Malu Mare vor da examen la Liceul „Henri Coandă” din Craiova. Absolvenţii de la Cârcea vor susţine probele scrise ale bacalaureatului la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova. Şi elevii de la liceul din Bârca au fost arondaţi pentru examenele scrise la Liceul „Matei Basarab” din Craiova. Aceştia vor avea de parcurs în dimineaţa examenului o distanţă de 48 de kilometri.
Centre de examen în Craiova vor fi şi în zona centrală, la Colegiul Naţional „Carol I” la Colegiul Naţional „Elena Cuza” și la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”.
De, asemenea, centre de bacalaureat sunt și Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic Energetic, Liceul „Matei Basarab” şi la Liceul „Traian Vuia”
Centrele de bacalaureat din județ
În judeţ centre de examen vor fi la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” Filiaşi. Un alt centru de bacalaureat va fi la Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” Călăraşi. La acest liceu sunt arondaţi şi elevii de la liceele din Bechet, Dăbuleni, Amărăştii de Jos. La Liceul Teoretic Independenţa Calafat vor sus’ine probele scrise şi elevii de la Cetate şi Poaian Mare. Centru de examen va fi şi la Liceul Teoeretic „Mihai Viteazul” Băileşti. În acest centru vor da examen și elevii din Segarcea dar şi cei din Pleniţa.
Elevii de liceu vor susţine prima probă scrisă a examenului naţional de bacalaureat pe 1 iulie. Atunci va fi examenul la Limba şi literatura română. Miercuri pe 3 iulie va avea loc proba obligatorie a profilului, la istorie sau Matematică. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului şi specializării se va desfăşura pe 4 iulie. Primele rezultate vor fi afişate pe 8 iulie. Pentru a promova examenul naţional de bacaluareat candidaţii trebuie să obţină la fiecare probă scrisă minimum 5. Media generală trebuie să fie minimum 6. În judeţul Dolj, pentru această sesiune s-au înscris 4428 candidaţi. Din seria curentă sunt 3.731 de candidaţi iar alți 697 candidaţi sunt din seriile anterioare.