22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn român a îngropat un SUV de lux pe plajă, în Belgia

Un român a îngropat un SUV de lux pe plajă, în Belgia

Un român a îngropat un SUV de lux pe plajă, în Belgia. Întâmplarea a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe plaja din Bredene. Românul nu ştia că va creşte nivelul mării şi nici cum se conduce un astfel de bolid pe nisip.

Poliția din Bredene / De Haan a fost informată că în jurul orei 1.45 un Land Rover Range Sport a rămas blocat pe plaja din Bredene. 

„Șoferul, un român de 23 de ani din Schaerbeek, a avut ideea strălucită de a testa noul vehicul 4×4 al prietenului său, fără să aibă nici o experiență sau să aibă cunoștințe despre maşină. Rezultatul a fost îngroparea maşinii în nisip până la şasiu.”, a a scris Poliţia din Bredene / De Haan, într-o postare pe contul oficial de Facebook.

„În ciuda încercărilor disperate ale tinerilor, mașina nu s-a mişcat” au mai scris poliţiştii. Cei doi tineri au sunat la o firmă de remorcare, dar maşina venită să îi ajute a rămas şi ea îngropată în nisip.

Poliţia a fos nevoită să solicite un buldozer care să scoată SUV-ul de lux de pe plajă, înainte ca mareea de la prânz să înceapă şi să umple cu apă maşina.

Reglementările poliției municipale din Bredene interzic accesul tuturor vehiculelor cu motor pe plajă, iar românul va primi o amendă pentru acest lucru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS