20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDragnea vrea să rămână la Rahova după ce expiră carantina

Dragnea vrea să rămână la Rahova după ce expiră carantina

Dragnea vrea să rămână la Rahova. Dar asta după expirarea perioadei de carantină, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Luni este cea de-a 21-a şi ultima zi de carantină pentru fostul preşedinte PSD.

Liviu Dragnea se află încarcerat în prezent la Penitenciarul Rahova, unde e încă în perioada de carantină, luni fiind cea de-a 21-a zi de carantină şi ultima pentru fostul preşedinte al Partidului Social Democrat.

Decizia o va lua comisia

Potrivit procedurii, marţi, comisia Penitenciarului Rahova trebuie să se reunească şi să decidă unde îşi va ispăşi Liviu Dragnea pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare, pronunţată în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că fostul preşedinte PSD a depus o cerere pentru a rămâne în continuare în regim de detenţie la Penitenciarul Rahova, astfel încât familia şi cei apropiaţi să-l poată vizita.

Decizia va fi luată însă de comisia de la Penitenciarul Rahova.

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

A fost a doua condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea după cea din dosarul referendumumului, când a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.

Radu Mazăre, tot la Rahova

Tot comisia Penitenciarului Rahova a decis, pe 9 iunie,după ce s-a încheiat perioada de carantină pentru Radu Mazăre, ca fostul primar al Constanței să rămână în această unitate de detenție, în regim închis, până în anul 2021.

Mihai Mazăre, fratele fostului primar al Constanței, a precizat pentru Mediafax că o comisie a Penitenciarului Rahova a decis ca Radu Mazăre să rămână în această unitate în regim închis, până în anul 2021.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS