12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Cauzele insomniei

30% dintre adulți spun că suferă de insomnie, care înseamnă incapacitatea de a adormi sau de a rămâne adormit. Femeile tind să raporteze insomnia mai des decât bărbații, dar lipsa de somn este nesănătoasă și deranjantă pentru ambele sexe. Dacă lipsa de somn persistă timp de câteva săptămâni sau mai mult, este posibil să suferi de insomnie cronică, avertizează American Academy of Sleep Medicine.


Rinita alergică, sinuzita, astmul sau un tip de alergie te pot împiedica să dormi bine sau să adormi cu uşurinţă. Îţi va fi și mai greu să te odihneşti dacă în cameră există factori care-ţi agravează simptomele, cum ar fi acarienii prezenţi în perne, pături, saltele sau cearşafuri. Toate acestea trebuie schimbate şi spălate cât mai des, notează clicksanatate.ro. De asemenea, salteaua ar fi bine să fie hipoalergenică, pentru a scădea riscul de alergii.

Temperatura camerei

Vei avea un somn mai odihnitor într-o cameră răcoroasă sau dacă te îmbraci mai lejer. Prin urmare, întredeschide geamul peste noapte sau caută pijamale mai subţiri. Dormitoarele trebuie să fie liniștite, sigure și relaxante. Ceasurile nu trebuie să fie îndreptate către pat, astfel încât să nu „numeri“ minutele până dimineață.

Cafeina

După-amiaza ţi se pare că nu mai ai energie şi bei o cafea sau un ceai negru? Cafeina te va face să mergi la culcare mai târziu sau să nu reuşeşti să pui geană pe geană până după miezul nopţii. Rezistă tentaţiei sau alege o cafea decafeinizată sau un ceai din plante medicinale.

Suprasolicitarea sistemului digestiv

Dacă ai ajuns târziu acasă şi ai luat cina cu mai puţin de două ore înainte de culcare, nu-i de mirare că te chinuiești să adormi, te trezeşti des peste noapte sau n-ai un somn bun. Fă tot posibilul să nu iei masa de seară prea târziu şi să nu mănânci prea mult sau măcar aşteaptă două-trei ore înainte de a te aşeza în pat.

Recomandări pentru un somn bun

Menține constante orele de mers la culcare și orele de trezire șapte zile din șapte, chiar și după o noapte „rea“. Mulți insomniaci petrec mult prea mult timp în pat, încercând să adoarmă. Dacă nu poți adormi în 20 de minute, dă-te jos din pat și fă ceva relaxant și distractiv, precum cititul. Nu face treburi prin casă și nici altceva care este prea stimulant. Programează-ți „intervalul pentru făcut griji“ mai devreme, în cursul zilei, și rezolvă-ți problemele care apar peste zi înainte de a te duce la culcare.

Evită somnul ziua

În majoritatea cazurilor, somnul din timpul zilei va interfera cu adormitul noaptea, aşadar evită să dormi ziua. Altă recomandare este să nu bei băuturi alcoolice cu cinci ore înainte de a merge la culcare. Alcoolul este un prost adjuvant al somnului și cauzează treziri pe timpul nopții.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS