14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum scapi de vergeturi cu remedii din natură

Cum scapi de vergeturi cu remedii din natură

Când vine vorba despre estomparea vergeturilor, aceasta pare o misiune imposibilă. Dacă acționezi la timp, însă, cicatricile de pe piele pot fi estompate și, în anumite cazuri, șterse fără să rămână urme.

Ce favorizează regenerarea țesuturilor

Vergeturile violacee, netratate de mult timp, sunt mai greu de îndepărtat decât cele cu aspect alb-sidefiu. Acestea din urmă pot fi tratate dacă îți masezi pielea, o dată sau de două ori pe săptămână, cu o cremă de duş cu particule abrazive sau cu un exfoliant făcut din ulei de măsline (o lingură) și mălai (două linguri). Amestecul stimulează circulația sângelui și redă elasticitatea țesuturilor, notează clicksanatate.ro. După duş, poți masa pielea cu o loțiune care să conțină ulei din nuci de migdale sau susan.

Cum elimini vergeturile cu creme din ingrediente naturale

Cremele antivergeturi din farmacii pot estompa și, cel mai important, pot preveni apariția de noi vergeturi. Acestea refac într-o oarecare măsură țesutul, redând aspectul natural al pielii. Pentru rezultate optime, alege cremele care conțin vitaminele A și E, proteine naturale, colagen, elastină, lăptișor de matcă şi aloe vera. Femeile însărcinate, care vor să scape de vergeturi, ar trebui să aplice produse recomandate de medic.

Pe abdomen și pe fese pot folosi, de două ori pe zi, produse care să conțină acid hialuronic, acid folic, elastină și vitamina E.

Cum poţi estompa vergeturile vechi

Uleiul de lavandă are un puternic efect cicatrizant. Mai poți încerca și uleiul de santal. Este hidratant și grăbește procesul natural de regenerare al pielii. De asemenea, un melanj de uleiuri îți este de și mai mare ajutor. Pentru acesta ai nevoie de ulei esențial de rozmarin (2 ml), ulei esențial de lavandă (2ml) și lanolină lichidă (4 ml).

Le amesteci într-un vas ceramic și aplici de două – trei ori pe zi, cu mișcări circulare, insistând pe zonele cu probleme.

Alimentația

Cea mai bună modalitate de a preveni, dar și de a trata vergeturile, este o dietă sănătoasă și echilibrată. În acest sens, se recomandă consumarea zilnică a unei cantități suficiente de apă (6-8 pahare). Astfel, organismul rămâne hidratat și toate sistemele acestuia funcţionează adecvat. Hidratarea adecvată înseamnă menținerea elasticității pielii și ajută la producerea unei cantități suficiente de colagen.
De asemenea, un rol important în hidratarea pielii îl joacă și vitaminele A, C, E și zinc. Alimentele bogate în aceste vitamine și minerale sunt: legumele, fructele, uleiul de pește, migdalele, nucile, legumele cu frunză, ouăle, fasolea și peștele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS