35.6 C
Craiova
vineri, 4 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateProgramul Prima Casă se modifică

Programul Prima Casă se modifică

Guvernul vrea să schimbe radical programul Prima Casă, prin reducerea costurilor de finanţare pentru cei care doresc să cumpere o locuinţă. „Ne propunem creşterea nivelului garanţiei guvernamentale de la 50%, cât este în prezent, la 80% din valoarea creditului, suportarea de către stat a comisionului de gestiune şi reducerea substanţială a dobânzii pentru familiile cu copii şi pentru persoanele cu dizabilităţi”, potrivit şefei Executivului.
Viorica Dăncilă a declarat la şedinţa de Guvern că un alt program ce va fi demarat joi este ‘Ana Aslan – Rezidenţă pentru vârstnici’.
„Aprobăm în acest sens un memorandum prin care susţinem construirea, înfiinţarea şi amenajarea centrelor rezidenţiale pentru persoane vârstnice prin alocarea unei sume de până la 500.000 de euro pentru fiecare investitor sau organizaţie neguvernamentală care doreşte să aplice la acest program. Programul se va derula până în anul 2020 şi va avea asigurată o finanţare de 4 miliarde de lei credite de angajament”.
Totodată, premierul a menţionat că Guvernul va promova în curând un proiect aflat deja în transparenţă decizională privind programul guvernamental ‘Dezvoltarea regiunii nord-est’.
Premierul Viorica Dăncilă: „Vrem să îmbunătăţim condiţiile de viaţă pentru români, pentru cei care nu beneficiază de utilităţile necesare unui trai decent. În acest sens, vom acorda pentru fiecare gospodărie un ajutor nerambursabil de 20.000 de lei pentru izolarea termică şi energetică a locuinţelor, încălzire cu centrale termice, asigurarea de apă caldă menajeră prin sisteme solare, amenajarea de grupuri sanitare în interiorul locuinţei şi conectarea gospodăriilor la reţeaua de apă, canalizare şi gaze”.

Fondul de Garantare a dat startul programului Prima Casa 2019, dupa ce a primit acordul de distribuire a fondurilor. Conditiile raman neschimbate, consumatorii putand alege oferte de credit de la 15 banci.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS