6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCCR a amânat dezbaterile pe Codurile penale pentru 28 mai

CCR a amânat dezbaterile pe Codurile penale pentru 28 mai

Curtea Constituţională a amânat miercuri pentru 28 mai dezbaterile pe sesizările USR şi PNL privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală, scrie Agerpres.

Sesizările se referă la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Uniunea Salvaţi România a anunţat că a depus, împreună cu PNL, două sesizări de neconstituţionalitate cu privire la proiectele de lege „prin care se aduc peste 300 de modificări nocive Codului penal şi Codului de procedură penală”.

USR consideră că toate aceste modificări vin în contradicţie nu doar cu statul de drept, şubrezind politica penală a României şi favorizând infractorii, dar şi cu Legea fundamentală.

Tot pentru 28 mai, Curtea Constituţională a României a amânat miercuri şi discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru elaborarea şi actualizarea Strategiei naţionale pe termen lung „România 2040”.

„Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea criticată contravine unor norme şi principii constituţionale”, spunea şeful statului în sesizarea transmisă CCR.

Preşedintele Iohannis susţine că a fost încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor.

„În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament”, arată şeful statului în sesizarea transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS