23.3 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePreședintele Klaus Iohannis a sosit la Craiova pentru a-și lansa cartea

Președintele Klaus Iohannis a sosit la Craiova pentru a-și lansa cartea

Pentru început, șeful statului se va întâlni cu autoritățile locale din Oltenia, în sala de conferințe la Hotelului Ramada
Evenimentul de lansare a cărții va avea loc la Filarmonica „Oltenia” începând cu ora 18.00.

Președintele a urcat pe scenă  iar moderator este jurnalistul și scriitorul Mihai Firică

” Această carte este despre noi, românii în Europa și despre Europa în România.Sunt un român pro european convins și sper să găsiți acest spirit in această carte. Nu este o carte de specialitate, se adresează fiecărui român interesat de Europa.Pentru liderii europeni, Romania contează, românii contează. Pentru liderii europeni PSD nu contează. Pentru felul în care au guvernat in ultimii doi ani și jumătate.Ei nu se amestecă în treburile interne, nu îi interesează că mâine se inaugurează pentru a zecea oară drumul expres Craiova-Pitesti. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. În democrațiile mai vechi, politicienii și cetățenii au înțeles că unele lucruri nu se negociază. Statul de drept nu se negociază. Independența justiției nu se negociază. PSD încearcă să îndoaie legile că să-si scape liderul corupt de pușcărie. De aceea nici un lider relevant nu mai stă de vorbă cu ei. Eu vă spun că locul României este în Uniunea Europeană. Locul Europei este în România”, a declarat preşedintele ţării, Klaus Iohannis.

Despre referendum:

Preşedintele ţării, Klaus Iohannis, a vorbit şi despre referendum. „Eu cred că foarte mulți români au înțeles că vorbim despre cel mai important lucru. Vorbim despre 2 lucruri fundamentale: despre o justiție dreaptă și despre independenta justiției. Romanii nu sunt un neam de hoți. Fără o justiție dreaptă nici economia nu funcționează. Românii au înțeles miza și își doresc cu ardoare să se continue lupta cu corupție. În Craiova am avut parte de cea mai frumoasă întâmpinare pe care mi-am putut-o imagina. Vă mulțumesc!”, a spus acesta.

 

 

 

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS