29.5 C
Craiova
vineri, 11 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateReacţia Comisiei Europene după modificarea codurilor penale

Reacţia Comisiei Europene după modificarea codurilor penale

Comisia Europeană a anunţat că va analiza decizia luată miecuri în Parlament cu privire la codurile penale, după care va stabili ce paşi trebuie urmaţi, afirmând, prin purtătorul de cuvânt Christian Wigand, că România trebuie să relanseze procesul de reforme, altfel CE să acţioneze rapid.
„Suntem la curent cu votul asupra versiunii revizuite a Codurilor penale desfăşurat astăzi în Parlamentul României. Vom analiza cu atenţie măsurile adoptate înainte de a lua o decizie asupra viitorilor paşi. Înţelegem că măsurile nu au fost încă promulgate şi nu au intrat în vigoare. Vreau să vă amintesc că reprezentanţii Comisiei Europene au fost foarte clari în poziţia referitoare la situaţia statului de drept în România. România trebuie să relanseze urgent procesul de reforme. Dacă preocupările nu sunt abordate, Comisia Europeană va trebui să acţioneze rapid şi să utilizeze toate mijloacele de care dispune”, a declarat Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Procedura parlamentară a fost reluată după ce lui Tudorel Toader i s-a reproşat că nu iniţiază OUG pentru aceste modificări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS