Acasă Actualitate Postul de procuror-şef european vizat de Kovesi: Astăzi are loc a patra...

Postul de procuror-şef european vizat de Kovesi: Astăzi are loc a patra rundă de negocieri

-

Miercuri va avea loc cea de-a patra rundă de negocieri între Consiliul UE şi Parlamentul European pentru funcţia de procuror şef european, pentru care candidează şi Laura Codruţa Kovesi, părţile neajungând la nicio soluţie după primele trei întâlniri, scrie Mediafax.

Consiliul Uniunii Europene a reiterat, săptămâna trecută, susţinerea pentru numirea francezului Jean-Francois Bohnert în funcţia de procuror-şef european, anunţă instituţia, semnalând că negocierile ar putea fi transferate viitoarei legislaturi a Parlamentului European.

„Echipa de negociere a Consiliului UE regretă că nu pot fi făcute progrese suplimentare şi că nu a fost posibil să existe un schimb de opinii cu negociatorii Parlamentului UE asupra unei viziuni a instituţiilor privind viitorul Biroului Procurorului European (EPPO) şi a primului procuror-şef UE. Consiliul UE crede că EPPO are nevoie de un profesionist experimentat şi independent care să poată administra Biroul de la început. (…). Chiar dacă este recunoscută valoarea celor trei candidaţi de pe lista scurtă, echipa de negociere reiterează că, pentru această funcţie, candidatul preferat de Consiliu este domnul Bohnert. Echipa de negociere a ţinut la curent Consiliul (la nivelul Coreper) cu regularitate despre stadiul negocierilor pentru confirmarea în funcţie a acestui candidat”, precizează instituţia într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

„Negociatorii Consiliului au exprimat deschidere pentru organizarea unei noi întâlniri săptămâna viitoare, la o dată care urmează să fie stabilită. În cazul în care negocierile nu vor fi definitivate săptămâna viitoare, este probabil că se vor relua după instalarea noilor membri ai Parlamentului UE”, precizează Consiliul UE.

Echipa PE a cerut Consiliului UE, la cea de-a treia rundă de negocieri să nu cedeze în faţa presiunilor Guvernului României şi să îşi reconsidere poziţia faţă de candidatul Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european.

Preşedintele Comisiei de libertăţi civile (LIBE), Claude Moraes, membru social-democrat din Parlamentul European, regretă blocajul actual din negocierile cu Consiliul UE pentru numirea procurorului-şef european.

Vicepreşedinta Comisiei LIBE Judith Sargentini a declarat că „opoziţia cu care se confruntă” Laura Codruţa Kövesi din partea autorităţilor române scoate în evidenţă „curajul şi independenţa sa, ambele fiind cerinţe esenţiale pentru funcţionarea eficientă a Parchetului European”. „Hărţuirea din partea guvernului român a condus şi la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, a mai spus aceasta.

În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european. Rezultatul a fost: Laura Codruţa Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franţa) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată anterior şi în Comisia CONT.

În schimb, în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-şef european, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter.

Având în vedere că Laura Codruţa Kovesi este candidatul ales de comisiile parlamentare pentru funcţia de procuror-şef european, iar Consiliul UE a stabilit ca Jean-François Bohnert să fie desemnat pentru şefia Parchetului UE, mai multe runde de negocieri au loc între Parlament şi Consiliu, pentru a ajunge la un consens.

În contextul controlului judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor, preşedintele PE, Antonio Tajani, a făcut miercuri o declaraţie de susţinere a Laurei Codruţa Kovesi. El a spus că va trimite o scrisoare autorităţilor române în care le va cere să nu pună obstacole la participarea fostei şefe a DNA la toate fazele procedurii de selecţie pentru postul de procuror-şef european.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis admiterea contestaţiei depuse de Laura Codruţa Kovesi şi a hotărât ridicarea măsurii controlului judiciar dispus de Secţia de anchetă a magistraţilor în cazul fostei şefe DNA, în dosarul aducerii în ţară a lui Nicolae Popa. Decizia judecătorilor este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS