Procurorul general al României a susţinut o declaraţie de presă privind „clarificarea unor afirmaţii lansate în spaţiul public”, după ce a fost acuzat în spaţiul public că ar fi refuzat de două ori eliberarea disidentului anticomunist Iulius Filip.
Redăm integral declaraţia dată de Augustin Lazăr:
„Declarație de presă
Bună ziua! Ne întâlnim pentru a doua zi consecutiv, vă mulțumesc pentru prezență, pe care o apreciez ca fiind o dovadă de interes față de activitatea Ministerului Public.
Astăzi doresc să clarific câteva aspecte referitoare la primii ani ai carierei mele de procuror. Consider că am această datorie față de opinia publică și față de colegii mei procurori. De asemenea, fac acest lucru din respect față de adevăr, valoare care mi-a ghidat întotdeauna pașii în viață și în profesie.
În ultimele zile, câteva instituții de presă mi-au atribuit fapte pe care nu le-am făcut, mi-au pus etichete de natură a mă decredibiliza ca om, ca magistrat, ca român.
În acest context, doresc să fac următoarele precizări: Nu am fost și nu sunt ofițer/subofițer/agent/colaborator al fostei Securității sau al vreunui serviciu de informații. Acest lucru este demonstrat de verificările concretizate în adeverințele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității din datele de 18 iunie 2009, 14 februarie 2019, 27 februarie 2019, acte publice care pot fi consultate pe site-ul acestei instituții.
În perioada 1982 – 1989, am îndeplinit funcția de procuror stagiar, respectiv, procuror criminalist, la Procuratura Alba Iulia, fără a exercita vreo funcție de conducere. Am lucrat mereu în cadrul legal, iar activitatea mea principală a constat în investigarea infracțiunilor de violență. Nu am instrumentat dosare penale vizând fapte împotriva regimului comunist.
Episodul la care fac referire unele instituții de presă, respectiv calitatea de președinte al Comisiei de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, a fost prezentat în mod deformat și tendențios, cu ignorarea explicațiilor pe care le-am dat. Din acest motiv, sunt obligat să reiau precizarea conform căreia atribuția acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnați. Aceasta era, ca și acum, atributul exclusiv al instanței de judecată. Comisia avea doar rolul de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice: realizarea unei fracții minime obligatorii din pedeapsă și inexistența rapoartelor de sancționare disciplinară.
Important de precizat că legea aflată în vigoare la data respectivă avea aceleași prevederi pentru toate categoriile de deținuți. Instituția liberării condiționate este reglementată relativ similar și în prezent, cu mențiunea că acum verificările sunt efectuate de către judecător.
Aceste atacuri nefondate la adresa mea sunt, în mod evident, determinate de depunerea candidaturii pentru un al doilea mandat de procuror general. Atacurile mi-au dat însă prilejul de a reflecta asupra parcursului post 1989 al Ministerului Public.
Rememorând dosarele importante soluționate de către instituție de-a lungul timpului, precum și analizele pozitive ale activității procurorilor din rapoartele Comisiei Europene, am ajuns la o concluzie pe care doresc să o exprim public.
Imediat după Revoluție, justiția în general și procurorii în special au făcut pași rapizi spre modernizare instituțională și profesionalizare la cele mai înalte standarde impuse de o societate democratică. Practicile anterioare anului 1990 – dintre care unele discutabile, bazate pe o etică deficitară impusă de legislația vremii – au fost abadonate chiar din primii ani de democrație.
Acest fapt este demonstrat, în primul rând, de soluționarea dosarelor istorice, care au contribuit la stabilirea adevărului referitor la regimul comunist și la Revoluția din decembrie 1989.
Regretatul procuror general Sorin Moisescu a avut intenția, în urmă cu 21 de ani, să exprime public o delimitare a instituției față de unele practici ale fostei procuraturi a României.
Ar fi fost vorba, desigur, de o declarație de principiu, pentru că, în anul 1998, Ministerul Public era deja o instituție modernă. Anul acesta marcăm 30 de ani de la prăbușirea comunismului în România și cred că este momentul unei delimitări explicite, categorice și neechivoce.
Prin urmare, în calitate de conducător al Ministerului Public, doresc să prezint scuze instituționale pentru unele practici discutabile de dinainte de 1989, instituite prin lege, dar caracterizate printr-o componentă etică deficitară.
Personal, doresc să îmi exprim regretul pentru dramele și suferințele trăite de luptătorii anticomuniști, cărora le datorăm faptul că astăzi trăim într-o țară democratică, membră a Uniunii Europene.
Vă mulțumesc pentru atenție!”
