Acasă Actualitate Petiția pentru anularea Brexit-ului a ajuns la aproape 3 milioane de semnături

Petiția pentru anularea Brexit-ului a ajuns la aproape 3 milioane de semnături

-

Petiția prin care i se cere premierului britanic Theresa May să anuleze Brexit-ul prin revocarea articolului 50 din Tratatul UE a strâns aproape 3 milioane de semnături, scrie Hotnews.

Comisia parlamentară pentru petiții a transmis, pe twitter, că este un număr record de semnături, fără precedent, avalanșa de susținători ducând la prăbușirea site-ului, la un moment dat.

Liderii UE au decis, la Bruxelles, în cadrul Consiliului European, că va fi o amânare a Brexit-ului programat să aibă loc pe 29 martie, fiind luate în calcul două variante de scenarii: dacă săptămâna viitoare Parlamentul va vota acordul Brexit (puțin probabil), ieșirea din UE va fi amânată până pe 22 mai, cu câteva zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European care vor avea loc pe 26 mai; dacă aceștia nu vot vota acordul, atunci amânarea va fi până pe 12 aprilie.

Premierul Theresa May a spus de mai multe ori că nu va anula Brexit-ul, prin revocarea art. 50 din Tratatul UE.

”Premierul Theresa May a fost foarte clară încă de la început precizând că a eșua să ducă la îndeplinire rezultatul referendumului ar echivala cu un eșec al democrației”, a transmis purtătorul de cuvânt.

Petiția online a ajuns, la un moment dat, să aibă un ritm de 2.000 de semnături pe minut.

ȘTIRI VIDEO GdS