6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(GALERIE FOTO, VIDEO) #şîoltenii au protestat faţă de lipsa autostrăzilor

(GALERIE FOTO, VIDEO) #şîoltenii au protestat faţă de lipsa autostrăzilor

Angajaţii de la Ford, Plusauto şi de la multe alte firme mai mici sau mai mari au luat atitudine faţă de calitatea proastă a drumurilor şi lipsa autostrăzilor.

 

Craioveni de la mai multe firme private au protestat, vineri între ora 15:00 si 15:15, la intrarea în Craiova, dinspre aeroport. Ei au format un şir de masini la una dintre intrările în municipiu, în semn de protest faţă de lipsa de autostrăzi din România, solidarizându-se cu alţi protestatari din ţară. Şirul de maşini, pe sensul de mers catre Craiova, s-a intins de la semaforul de la Hanul Doctorului până la benzinaria OMV. Protestatarilor li s-au alaturat alţi craioveni, care au parcat masinile pe celălalt sens al drumului. La protest au participat peste 50 de masini.

„Ne-am solidarizat cu cei din ţară. Suntem toţi de la firme private. Nu ne cunoaştem între noi. Ne-am organizat pe Facebook. Era normal să particpăm. Până la urmă, toată România vrea autostrăzi”, a spus Mihai Ghiţă, de la firma Simt Industry.

„Din partea guvernanţilor nu mai avem nicio aşteptare. Aşteptăm alegerile şi să iasă lumea la vot şi să scăpăm de politicienii aceştia”, a spus Laurenţiu Glavă, angajat la o firma Terapia Cluj. El a mai precizat că data viitoare vor organiza un protest de o zi şi că „nu mai aşteptăm după politicieni încă 30 de ani”.

 

Angajaţi de la Ford şi Plusauto au protestat în faţa fabricii

 

Membri ai Sindicatului Ford Automobile Craiova s-au alăturat, azi, la ora 15:00, românilor care protestează timp de 15 minute faţă de lipsa de autostrăzi din România. Angajaţii Ford care lucrează în tura a doua şi a treia, precum şi personalul indirect productiv au ieşit astăzi, la poarta fabricii, unde au protestat  timp de 15 minute.

Și angajații de la Opel Plusauto au protestat în fata showroom-ului, formând un șir uman, cu pancarte din câte o litera care au format o propoziție: „Vrem autostrăzi!”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS