16.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajaţi de la Ford protestează la ora 15:00, la poarta fabricii

Angajaţi de la Ford protestează la ora 15:00, la poarta fabricii

Angajaţii de la Ford au mai protestat şi cu alte ocazii (Foto: arhiva GdS)
Angajaţii de la Ford au mai protestat şi cu alte ocazii (Foto: arhiva GdS)

Membri ai Sindicatului Ford Automobile Craiova au anunţat că se alătură, vineri, la ora 15:00, românilor care protestează timp de 15 minute faţă de lipsa de autostrăzi din România. Angajaţii Ford care lucrează în tura a doua şi a treia, precum şi personalul indirect productiv au anunţat că vor ieşi astăzi, la poarta fabricii, unde vor protesta timp de 15 minute. Ford nu va întrerupe procesul de producţie, astfel că angajaţii aflaţi în tura I se vor afla la lucru pe durata protestului simbolic, iniţiat de anteprenorul sucevean Ştefan Mandachi. „Este un protest civil, cetăţenesc, organizat de membrii de sindicat, la cererea lor. Nu este organizat de sindicat. Membrii de sindicat se adună în faţa Porţii 1 de la Ford pentru a protesta faţă de starea proastă a drumurilor din România, precum şi faţă de lipsa de autostrăzi. Personalul care nu lucrează direct în producţie şi care vrea să participe la protest o va face doar cu învoire de la şefi, pentru a nu afecta în niciun fel activitatea”, a precizat, pentru GdS, lidera de sindicat de la Sindicatul Ford Automobile Craiova, Maria Manea.
Ford încearcă de mai bine de 10 ani să convingă autorităţile de necesitatea autostrăzii Craiova-Piteşti, pentru ca producătorul auto să îşi transporte mai uşor producţia de autovehicule. Fiecare prim-ministru care s-a perindat la conducerea Guvernului a promis construirea autostrăzii Craiova-Piteşti, care apoi s-a transformat în drumul expres Craiova-Piteşti, dar care există doar pe hârtie la această dată.
În afară de membrii de sindicat de la Ford, la protestul iniţiat de suceveanul Ştefan Mandachi s-au alăturat mai multe firme mari şi IMM-uri din Craiova, mici antreprenori, precum şi persoane fizice, care vor întrerupe lucrul timp de 15 minute, începând cu ora 15:00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS