11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAutostrada Transilvania, la un deceniu de la prima panglică tăiată: Cele două sectoare date în folosinţă nu sunt legate între ele

Autostrada Transilvania, la un deceniu de la prima panglică tăiată: Cele două sectoare date în folosinţă nu sunt legate între ele

Foto Mediafax
Foto Mediafax

Autostrada Transilvania, deschisă circulaţiei în urmă cu aproape zece ani, are, după un deceniu, mai puţin de 80 de kilometri, însă cele două sectoare date în folosinţă nu sunt legate între ele. CNAIR spune că anul acesta se va circula pe un sector continuu de peste 100 km, transmite Mediafax.

Primul tronson din Autostrada Transilvania a fost deschis circulaţiei în urmă cu aproape zece ani, măsurând atunci 42 de kilometri. După un deceniu, autostrada are mai puţin de 80 de kilometri, însă cele două sectoare date în folosinţă nu sunt legate între ele.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere susţine că până la sfârşitul anului se va circula continuu pe cel puţin 100 de kilometri de autostradă.

 

Primii o sută de kilometri de autostradă pe care se va putea circula continuu

 

Toate speranţele ardelenilor de a circula pe un tronson continuu de peste o sută de kilometri se leagă de finalizarea, anul acesta, a secţiunilor aflate între Câmpia Turzii şi Ungheni. Aşa ar ajunge Autostrada Transilvania să fie o „autostradă în toată puterea cuvântuluI”, după cum explică şi purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.

Astfel, dacă în prezent cel mai lung tronson continuu din Autostrada Transilvania măsoară aproximativ 61 km (între Câmpia Turzii şi Nădăşelu), la finele acestui an ar urma să aibă aproximativ 108 km şi să lege Nădăşelu de Ungheni.

„Este o bornă”, recunoaşte Alin Şerbănescu.

De altfel, CNAIR susţine că până la sfârşitul anului vor fi deschişi în total alţi 38.9 km din Autostrada Transilvania: loturile 2 şi 3 din secţiunea Ogra – Câmpia Turzii şi subsecţiunea Biharia – Borş din Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş.

Estimările CNAIR sunt nerealiste, susţine însă Asociaţia Pro Infrastructură, care argumentează cu stadiul lucrărilor din teren, urmărite şi fotografiate de membrii comunităţii.

„Sectorul de 17,9 km din Autostrada Transilvania (A3) dintre Iernut şi Cheţani are doar şanse teoretice să fie deschis până la sfârşitul lui 2019 din cauza problemelor financiare ale constructorului (Astaldi) şi birocraţiei nerezolvate. Sperăm că la finalul anului viitor vom circula neîntrerupt pe 110 km ai Autostrăzii Transilvania între Nădăşelu şi Aeroportul Târgu Mureş”, a transmis Asociaţia Pro Infrastructură într-o postare pe pagina oficială de pe Facebook.

În 2018, Autostrada Transilvania s-a mărit cu 23,3 kilometri, însă aproape jumătate din aceştia erau finalizaţi deja de un an. Nu au putut fi daţi în folosinţă din cauză că lucrările la Nodul Gilău nu erau gata. Practic, aproape 10 kilometri au stat închişi timp de un an, secţiunea Nădăşelu-Gilău fiind numită „autostrada muzeu”.

În toamna anului trecut a fost deschisă circulaţiei şi secţiunea între Iernut şi Ungheni, adică 13,7 kilometri de autostradă parte din A3. Pentru ca această secţiune să fie unită cu cea existentă, este necesară finalizarea lucrărilor la tronsonul cuprins între Iernut şi Câmpia Turzii, lucrări despre care CNAIR spune că vor fi gata în 2019.

Dorin Florea, edilul din Târgu Mureş, următorul oraş care ar fi legat de Autostrada Transilvania după finalizarea acestor lucrări, spune că aşteaptă ca cei care s-au angajat să construiască autostrada să o şi facă.

„Au responsabilitatea cei care s-au angajat să facă asta. Şi dacă s-au angajat, aşteptăm să o fie o realizare. Şi Consiliul Judeţean să facă legăturile, să nu rămână doar o autostradă suspendată la Târgu Mureş. Ce să spun, că ne bucurăm? Aşteptăm să fie gata!”, a declarat Florea pentru Mediafax.

 

Alţi peste o sută de kilometri, doar pe hârtie, blocaţi în birocraţie şi proceduri

Patru dintre subsecţiunile din Autostrada Transilvania ce ar urma să fie construite spre Oradea (Nădăşelu-Mihăieşti, Mihăieşti-Zimbor, Zimbor-Poarta Sălajului şi Nuşfalău-Suplacu de Barcău) sunt în procedura de validare, după ce documentaţiile iniţiale, depuse de CNAIR în noiembrie anul trecut, au fost respinse de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP).

CNAIR transmite că documentaţiile au fost revizuite şi retransmise spre validare şi estimează că respectivele contracte de proiectare şi execuţie vor fi semnate în trimestrul al III-lea din 2019.
Întârzierea de câteva luni cauzată de respingerea documentaţiilor afectează aproximativ 55 km din Autostrada Transilvania.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS