Darius Vâlcov a plagiat cel puțin jumătate din teza sa de doctorat în economie – PressOne



Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susținut-o în 2008 la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Științe Economice din București, scrie Emilia Șercan în PressOne.

După analizarea lucrării, reiese că sunt plagiate mai bine de 100 dintre cele 212 de pagini ale tezei, iar sursele originale identificate sunt exclusiv cărți de economie care nu sunt disponibile online.

Conducătorul de doctorat al lui Darius Vâlcov este profesorul Emil Negrea de la FFABBV, care între timp s-a pensionat.

Vâlcov s-a înscris la doctorat în 2001, când România se afla la începutul perioadei de preaderare la Uniunea Europeană (UE), iar lucrarea sa – cu titlul “Perfecționarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” – a fost susținută la un an după ce România aderase la UE, deci tema de cercetare nu se mai justifica la acel moment.

În 2001, anul înscrierii la doctorat, el a devenit și student al Facultății de Drept din cadrul Universității “Spiru Haret”, pe care avea să o absolve trei ani mai târziu, în 2004.


În bibliografia tezei sale de la ASE sunt menționate patru articole pe care le-a semnat împreună cu Cristian Florin Ciurlău – actualmente conferențiar universitar la Facultatea de Finanțe, Bănci și Contabilitate a Universității “Dimitrie Cantemir”. După ce Vâlcov a devenit, în 2014, ministru de Finanțe, Ciurlău a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Loteria Română. Ulterior, în noiembrie 2017, Ciurlău a devenit membru în Consiliul de Programare Economică, entitate care face parte din Comisia Națională de Prognoză. Principala atribuție a Consiliului de Programare Economică este să urmărească îndeplinirea programului de guvernare. Totuși, acest Consiliu s-a întrunit până acum doar de trei ori – o dată în 2017 și de două ori în primul semestru din 2018.

Emilia Șercan a descoperit că în fiecare din cele VI capitole ale tezei de doctorat a lui Vâlcov există pagini întregi plagiate, ba chiar capitole copiate integral din alte surse. Mai mult, sunt plagiate și stufoasele note de subsol, care lasă senzația că teza este una minuțios lucrată.

De exemplu, întreg Capitolul VI − “Evaluarea performanțelor manageriale ale finanțelor întreprinderii din România în conformitate cu întreprinderile din Uniunea Europeană” − este plagiat din cartea “Analiza economico-financiară”, scrisă de Lucian Bușe și apărută în 2005 la Editura Economică. Este vorba, în total, despre 41 de pagini. Mai întâi, de la pagina 142 la pagina 150 ale tezei, conținutul este copiat de la paginile 46-63 ale lucrării lui Bușe. La fel ca în precedentele capitole, și aici au fost copiate notele explicative. Acestea nu sunt altceva decât text din cartea lui Bușe, transformat în note explicative în teza lui Vâlcov pentru a da senzația de cercetare autentică. Tot din cartea lui Lucian Bușe (mai precis, de la paginile 270-278) sunt copiate și paginile 151-156 ale tezei lui Vâlcov. Alte zece pagini din teză, de la 165 la 175, sunt copiate din aceeași carte a lui Lucian Bușe, de la paginile 63 până la pagina 81. Textul este copiat pe sărite, iar tabelele și graficele din cartea semnată de Lucian Bușe nu au fost preluate în teza lui Vâlcov. De la pagina 175 la pagina 181, conținutul tezei lui Vâlcov este plagiat de la paginile 280-298 din cartea lui Bușe. Această carte, intitulată “Analiza economico-financiară”, nu este menționată în bibliografia tezei de doctorat a lui Darius Vâlcov. Lucian Bușe a fost profesor universitar la Facultatea de Management Financiar și Administrativ din Craiova, precum și prorector al Universității din Bănie.

Darius Vâlcov nu a răspuns la telefon și nici la mesajul prin care i-a fost solicitat un punct de vedere referitor la teza sa de doctorat din 2008.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 19 februarie 2019

Actualitate

» ​Frans Timmermans: Kovesi este un procuror excelent / Nu poate exista nicio amnistie pentru politicienii corupți
» Gorj: Bătaie în fața Colegiului “Spiru Haret” din Târgu Jiu
» Pericolele la care te expui când împrumuţi lucruri, de la popcorn, la canapea
» O fată de 12 ani din Sălaj a murit după ce a căzut dintr-un microbuz, pentru că ușa s-a deschis în mers
» Angajații Nokia au protestat la Paris și se tem că posturile le vor fi desființate și relocate apoi în România, Ungaria și Portugalia
» Guvernul a adoptat Ordonanța privind majorarea alocațiilor pentru copii
» 2 societăţi comerciale sancţionate contravenţional pentru încălcarea legislaţiei din domeniul silvic
» Un pas către obținerea unui vaccin universal împotriva gripei: Australienii ar fi descoperit celulele care ar putea ucide toate tipurile de virus gripal
» Ancheta în cazul femeii acuzată că și-a falsificat diploma de la UMF: Se schimbă comisia de investigare, pentru că doi doctori ar fi din anturajul acesteia
» Negociatorii britanici încearcă să obțină noi concesiuni pentru Brexit
» Renumitul creator de modă Karl Lagerfeld a murit la vârsta de 85 de ani
» Bărbat de 77 de ani, surprins circulând pe contrasens pe Autostrada Sibiu – Deva
» Dăncilă anunţă OUG pentru mărirea alocaţiilor la 1 martie şi îi cere lui Iohannis să promulge cât mai rapid bugetul pentru a avea fondurile necesare

Publireportaj

» Cardio Help – un singur nume, mai multe specializări
» „2+2 Școala de Matematică” își deschide porțile în Craiova
» Încheiere proiect „Dezvoltarea firmei SC BETON LOGISTIC SRL”

Dolj

» „Singur Acasă“, generaţia copiilor lipsiţi de speranţă
» Ce schimbări apar la ocuparea posturilor didactice
» Grădiniţele nu pot avea opţionale plătite de părinţi
» Licitația pentru serviciul de hrană de la SJU Craiova, anulată
» Trei copii şi două femei, răniţi în urma unui accident rutier
» Străzile de noroi ale Craiovei
» (VIDEO) Cred în România (IV): O familie din Dolj trăieşte de peste trei decenii din legumicultură
» Campanie pentru prevenirea și diminuarea fenomenului de bullying, în Dolj

Gorj

» Bugetul Primăriei Târgu Jiu, gata până la jumătatea lunii martie
» Program pentru prevenirea violenţei domestice, derulat de poliţie
» Directorul Direcţiei pentru Agricultură, încă 60 de zile de control judiciar
» Ministerul Energiei încearcă un mix energetic din CEO şi Hidroelectrica
» Un nou sindicat înfiinţat la CEO
» Gorj: Bâtrân înşelat de trei meşteri, cu suma de 3.500 de lei
» Gorj: Poliţia anchetează două furturi din magazine
» Gorj: Bărbat reţinut pentru mărturie mincinoasă

Sport

» Dan Zdrâncă începe aventura la Al Ain
» Voleibaliştii luptă în Capitală
» ACS Jion Craiova s-a întors cu un sac de medalii din Hunedoara
» Simona Halep a învins-o pe Eugenie Bouchard la turneul WTA Dubai

Bani & Afaceri

» Aurul a atins un nou maxim al ultimelor 31 de luni

Sanatate

» Alimente care refac flora intestinală
» Telefonul mobil și televizorul distrug vederea copiilor

Magazin

» Mersul la birou înainte de ora 10:00 este ”o tortură”
» Partea a II-a:10 filme educative pentru copii care oferă lectii de viaţă preţioase
» 25 de ONG-uri acuză statul român de complicitate la exploatare, după ce 26 de membri ai unei rețele de trafic de minori au fost achitați / Acestea au sesizat Comisia Europeană
» O companie a redus săptămâna de muncă la patru zile / Rezultatele: nivel mai mic de stres, productivitatea nu a fost afectată
» Cele patru zone ale dezvoltării personale
» 5 provocări cu care trebuie să te confrunți când cariera te împinge sa faci pasul spre un oraș nou
» Condimentele cu care poţi înlocui sarea
» Trei instrumente pentru a-ți îmbunătăți situația financiară
» ( Galerie foto): Unul dintre fanii trilogiei ‘Lord of the Rings’ şi-a constuit propria locuinţă Hobbit
» Gustul copilăriei. 3 reţete de pe vremea bunicii, care iţi vor trezi amintiri
» Trei motive pentru care gura lumii nu contează

Top