Poligraful este un instrument ce înregistrează simultan schimbările ce apar în procesele fiziologice (ritmul respirației, presiunea arterială, conductivitatea electrică a pielii). Poligraful este utilizat că detector de minciuni de către Poliție, FBI, CIA și alte agenții private sau de stat. Teoria poligrafului afirmă că atunci când oamenii mint devin nervoși, iar acest lucru se poate detecta. Bătăile inimii devin mai rapide, presiunea arterială crește, se schimbă ritmul respirației, apare transpirația etc.
Poligraful măsoară răspunsurile fiziologice ce apar atunci când se răspunde la anumite întrebări. Funcționează pe principiul comparăției, adică, pentru început, este necesară stabilirea unei stări „normale” fiziologice (prin intermediul unor întrebări simple, al căror răspuns este cunoscut investigatorului) cu ajutorul căreia se vor identifica, prin comparăție cu răspunsurile fiziologice la setul de întrebări relevante, stările fiziologice „deviante”.
Doar din descrierea acestei metode se poate concluziona că poligraful nu este un detector de „minciuni” prea reușit. E doar un aparat ce măsoară, prin reacțiile fiziologice, starea emoțională a unei persoane – teoria poligrafului spune că minciună modifică starea emoțională care modifică starea fiziologică. Metodă însăși sugerează diverse metode prin care se pot produce rezultate false sau prin care se poate folosi poligraful în avantajul subiectului. De exemplu, sistemul nervos al sociopatilor reacționează diferit: sunt capabili să mintă cu naturalețe. Se estimează că unul din douăzeci de oameni e sociopat. Există multe studii ce au ajuns la concluzia că poligraful nu este o unealtă criminalistică valida pentru tribunal, iar validitatea rezultatelor sale e nemăsurabilă. Conform lui John T. Capiocco, în cartea să „Manualul Psihofiziologiei”, „niciun spion nu a fost identificat vreodată prin intermediul poligrafului”.
Desfășurarea unui test de poligraf
Un test de poligraf începe cu un interviu pre-test. În cadrul acestui interviu sunt oferite unele informații preliminare care, mai târziu, vor fi adăugate întrebărilor de control. Operatorul va explică cum funcționează poligraful, accentuând faptul că detectează minciunile și că e obligatoriu să se dea răspunsuri sincere. Apoi va avea loc un test “de încălzire”: subiectului i se cere să spună adevărul și să mintă deliberat. Este foarte probabil că subiecții vinovați să devină nervoși atunci când li se reamintește de validitatea testului. Dar există riscul că și subiecții nevinovați să fie la fel de nervoși, ba chiar mai nervoși decât subiecții vinovați.
Apoi începe testul propriu-zis. Se folosesc 3 tipuri de teste:
– testul întrebărilor de control.
Acest test compară răspunsurile fiziologice la întrebările relevante cu răspunsurile fiziologice la întrebări ce au legătură cu posibile abateri din trecut.
“Acest test este folosit pentru a stabili dacă un anumit suspect ar trebui judecat sau clasificat că neparticipând la fapta” (Asociația Psihologilor Americani).
– testul întrebărilor comparate.
Acest test încearcă să detecteze minciună prin compararea răspunsurilor fiziologice ce apar atunci când subiectului i se spune să mintă intenționat. E compus din întrebări irelevante (“Numele tău e Dan?”), întrebări cu probabilitate mare de minciună (“Ai furat vreodată bani?”), și întrebări relevante. Tipurile diferite de întrebări alternează. Testul e trecut dacă răspunsurile fiziologice din timpul întrebărilor cu probabilitate mare de minciună sunt mai mari decât răspunsurile fiziologice din timpul întrebărilor relevante. Dacă lucrurile nu stau așa, operatorul încearcă să obțînă o mărturisire printr-un interviu post-test (“Situația dumneavoastră se va înrăutăți dacă nu lămurim lucrurile”). Validitatea acestui gen de test este criticată deoarece se desfășoară asemenea unui interogatoriu. De aceea este foarte probabil să provoace reacții nervoase atât nevinovaților, cât și vinovaților.
– testul vinovăției.
Acest test compară răspunsurile fiziologice la întrebările cu răspunsuri multiple despre crimă, unul dintre răspunsuri (răspuns „intern”) conține informații cunoscute doar făptașului și investigatorilor. Acest test este folosit în Japonia. Operatorul poligrafului nu știe nimic despre crimă sau despre circumstanțele în discuție. Operatorul testează subiectul cu ajutorul unor informații ce nu ar putea fi cunoscute de o persoană neimplicată (“Crimă a fost comisă cu un pistol de calibrul 45 sau de 9 mm?”). Întrebările au răspunsuri multiple, iar reacția subiectului la răspunsuri este monitorizată. Dacă reacționează puternic la informațiile corecte, se consideră că este implicat.
Psihologii nu consideră primele 2 teste că fiind funcționale, dar majoritatea psihologilor consideră că cel de al treilea test se bazează pe teorii științifice și promite să fie “o unealtă criminalistică promițătoare”. Dar, ei “nu doresc să promoveze folosirea să în tribunale, în absența unor cercetări adiționale bazate pe cazuri reale”.
Una dintre problemele majore ale acestui test e lipsa elementului de control. Totodată, dacă investigatorii nu au câteva informații interne relevante pe care să le folosească în cadrul testului, se expun riscului de a trage concluzii pripite bazate doar pe câteva răspunsuri “deviante”.
Pot există multe motive pentru care subiectul ar putea alege variantele “interne” de răspunsuri. Ba mai mult, faptul că nu alege răspunsurile “interne” nu înseamnă că e nevinovat. Subiectul ar putea fi sociopat, psihopat sau doar un mincinos bun.
Acuratețea poligrafului
Dacă simplă participare la testul de poligraf îl face pe subiect să devină nervos, atunci stabilirea unei stări fiziologice de control devine aproape imposibilă. Rezultatele ulterioare, din timpul întrebărilor relevante, devin inutile și duc la rezultate neconcludente. Dar un rezultat neconcludent, deși ar trebui ignorat, poate fi interpretat drept semn de vinovăție – teoretic, persoanele oneste și nevinovate nu se tem de poligraf. Testul de poligraf este o experiență intimidantă, dacă nu chiar înfricoșătoare, pentru toate persoanele.
Ba mai mult, o persoană onestă ce cunoaște limitele poligrafului, poate deveni și mai nervoasă deoarece se teme de un fals-pozitiv. Dacă o întrebare crește nervozitatea subiectului, chiar dacă răspunsul lui e sincer sau corect, poligraful va da un rezultat fals. Deci, rețineți, majoritatea factorilor care influențează rezultatele poligrafului nu depind de faptul că o persoană e nevinovată sau nu, de faptul că spune adevărul sau minte, sau de faptul că încearcă intenționat să inducă în eroare poligraful sau nu.
Validitatea rezultatelor poligrafului
Aparatul măsoară schimbările de presiune arterială, de puls și de respirație. Atunci când o persoană minte se consideră că aceste caracteristici fiziologice se schimbă, iar această schimbare poate fi interpretată corect de către un expert.
Există vreo formulă sau lege științifică care stabilească o corelație regulată între aceste schimbări fiziologice și minciună? Nu.
Există dovezi științifice care să indice faptul că experții în poligraf pot detecta o minciună, prin intermediul aparatului, într-o proporție mai mare decât non-experții ce folosesc alte metode? Nu.
Nu există niciun aparat și niciun expert care să detecteze, cu o mare acuratețe, momentul în care subiecții, aleși în mod aleatoriu, spun adevărul sau mint.
Deși este evident că un mincinos bun sau o persoană cu probleme mentale (care crede că ceea ce zice este adevărat) pot înșela aparatul, nu asta este problema și nici motivul pentru care aparatul nu poate detecta cu acuratețe minciună, în comparăție cu alte metode.
Motivul pentru care poligraful nu este un detector de minciuni, e faptul acele caracteristici fiziologice măsurate de el – ritmul respirației, numărul de bătăi a inimii etc. – pot fi cauzate de mai mulți factori. Nervozitatea, mania, tristețea, jenă și frică pot altera aceste caracteristici fiziologice măsurate de poligraf. O altă cauza poate să fie nevoia de a merge la toaletă. Același efect îl pot avea și diverse condiții medicale: răceală, migrenele, constipația sau probleme neurologice și musculare. Afirmația că un expert își poate da seama când o schimbare e cauzată de o minciună sau de alți factori nu a fost dovedită niciodată. Chiar dacă aparatul ar măsură nervozitatea, nu avem nicio garanție că acea nervozitate e cauzată de faptul că s-a mințit. Unii oameni se tem că mașînă va indică faptul că mint atunci când spun adevărul și că vor fi acuzați, în mod fals, de minciună.
Chiar și cei mai înfocați apărători ai poligrafului sunt nevoiți să admită că mincinoșii trec uneori testul. Este suficient să ne amintim de Aldrich Ames, spionul care a înșelat poligraful de la CIA de mai multe ori. FBI-ul, totuși, a ratat lecția asta din moment ce, după capturarea lui Robert Hanssen, a început să își verifice angajații cu poligraful. Aparent, FBI-ul consideră că ar fi putut preveni trădarea lui Hanssen dacă l-ar fi supus testului.
Rezultatele testului cu poligraful nu sunt admise în tribunale deoarece se știe că nu sunt de încredere. Sau poate pentru că beneficiul infim obținut din folosirea poligrafului e depășit de potențialul crescut de abuz din partea poliției. Acest test poate fi folosit pentru invadarea intimității unei persoane sau intimidare tehnologică. Scepticii nu consideră rezultatele poligrafului mai credibile decât mărturiile obținute sub hipnoză.
Poligraful este folosit și de organizații private pe actualii sau viitorii angajați.
Pentru a stabili reacțiile fiziologice “normale” a subiectului, examinatorul folosește întrebări ce îl intimidează, îl jenează sau înspăimântă. Un proces din 1987 a dezvăluit faptul că bugetarii din Carolina de Nord erau confruntați, în mod regulat, cu întrebări de genul “Când ți–ai expus ultima oară părțile intime, după ce ai băut?” sau “Care a fost ultimul copil care te-a făcut să te simți excitat?” Poligraful a fost folosit de angajați fără scrupule pentru a hărțui membrii de sindicat, pentru a convinge pe alți angajați să “mărturisească” infracțiuni care nu le aparțîn, și să implice, în mod fals, pe alți colegi.
Dar de ce este folosit poligraful de atâtea guverne și organizații de stat sau private, dacă el nu este susținut de dovezi stintifice valide? Sunt mulți factori implicați aici, unul din ei e factorul tehnologiei ezoterice.
Poligraful arată că un aparat modern, sofisticat și demn de era aero-spațială. Poate fi folosit corect doar de experții antrenați în ritualurile sale. Non-experții sunt la milă magicienilor antrenați, iar ei, și numai ei, pot să ofere premiul cel mare: decizia că cineva minte sau spune adevărul. Dovezile ce sprijină acuratețea poligrafului există doar că anecdote sau sunt bazate pe raționamente false, așa cum e ideea că o corelație demonstrează o conexiune cauzală.
Totuși, este foarte posibil că motivul principal de utilizare a poligrafului să fie ideea că aparatul ține la distanță mincinoșii sau persoanele necinstite ce doresc să obțînă un loc de muncă, sau că va “smulge” mărturisiri prin intimidare tehnologică. Pe scurt, utilizatorii poligrafului nu consideră că poate detecta minciunile, dar ei știu că cei care vor fi supuși testului consideră asta că fiind adevărat. Deci chiar dacă aparatul nu face ceea ce zice că face, ei au șanse mari să obțînă mărturisirea sau să îndepărteze persoanele nedorite. Acuratețea poligrafului nu este bazată pe nicio dovadă științifică, caracteristicile fiziologice pe care le măsoară sunt influențate de o mulțime de factori, operatorul poligrafului nu are cum să facă diferența dintre o minciună și existența unui factor de influență, poligraful este doar un instrument de coerciție psihologică.
Inducerea în eroare a poligrafului și a investigatorului
Există câteva situații în care se influențează rezultatele poligrafului. Nu toate sunt intenționate.
– dacă subiectul nu este conștient de faptul că minte.
– dacă subiectul nu devine nervos atunci când minte (alternativ, poate să fie nervos în general, fapt ce duce la imposibilitatea stabilirii stării de control).
– dacă subiectul încearcă să rămână calm atunci când minte.
– dacă subiectul încearcă să simuleze semnele fiziologice ale minciunii în momentul stabilirii stării de control.
Ultimele două sunt importante pentru că oamenii pot, și chiar o fac, să învețe cum să facă aceste lucruri înainte de a participa la test. Înaintea testului propriu-zis, operatorul stabilește starea de control cu ajutorul unor întrebări cu răspuns cunoscut, și a altor întrebări în care se cere subiectului să mintă intenționat. Tehnicianul ajustează poligraful pentru a compensa anumite reacții nervoase pe care subiectul le manifestă. Inducerea intenționată în eroare a poligrafului se face în această etapă.
Pentru a reduce reacțiile poligrafului la nervozitate – sau la minciună – subiectul trebuie să își mărească artificial nervozitatea pe durata întrebărilor cu răspuns cunoscut și adevărat din pre-test. Pentru a face acest lucru, poate apela la o serie de metode:
– muscarea limbii.
– strângerea puternică a degetelor de la picioare,
– număratul invers de la 10 la 1, sau chiar și de la numere mai mari.
– încordarea și relaxarea sfincterului anal (unii operatori de poligraf folosesc senzori de presiune montați în scaun pentru a detecta acest lucru).
– folosirea unui antiperspirant puternic pe mâini, frunte și la subțioara. E preferabil să fie utilizat cu o zi înainte de test, și încă o dată în dimineață testului.
Subiectul trebuie să aștepte până ce i se adresează o întrebare pentru a aplică aceste metode.
Încercați să aflăți cât mai multe despre poligraf. Dacă carieră sau libertatea voastră depinde de el, ar fi cazul să aflați mai multe despre el.
Încercați să aflăți scopul investigației. Testul încearcă să afle anumite informații, cum ar fi dacă sunteți spion sau dacă folosiți droguri. Dacă poligraful este folosit din cauza unui anumit incident, atunci șțiți ce caută investigatorul. Dacă e folosit la angajare, faceți cercetări despre companie și politică ei pentru a afla ce puteți admite și ce nu.
Trebuie să țineți cont de faptul că operatorul poligrafului nu va este prieten, deși încearcă să te convingă că e de partea ta, e doar o înșelătorie.
Practicați tehnicile de influențare a poligrafului din timp. Dacă exersați din timp aceste tehnici, sunt șanse foarte mari de a trece testul. Obișnuiți–va cu ele pentru a le practică corect.
Încercați să abordați testul de poligraf că un simplu interviu pentru un loc de muncă, fiți prietenos, îmbrăcăți–va decent, veniți la timp, încercați să faceți o bună impresie. În niciun caz nu amânați sau reprogramati testul.
Comportați–va de parcă fiecare mișcare va este filmată. Pot există camere ascunse, atât în sala de așteptare, cât și în alte locuri. De regulă camera de testare are o oglindă dublă. Țineți minte! Testul de poligraf începe cu mult înainte de a fi conectat la aparat și nu se termină decât în clipă în care părășiți locația de testare!
Feriți–va de capcanele psihologice pre-test! Investigatorul poate încerca să va înfricoșeze, sau să va convingă de eficientă poligrafului. Teoretic, cu cât va temeți mai mult că o să fiți descoperit, cu atât mai nervos o să fiți. Ignorați aceste lucruri. Investigatorul se poate baza și pe teamă. De exemplu, va poate spune că pentru a avea un maxim de acuratețe în măsurători, e necesar să va spălați pe mâini. O camera ascunsă în baie va dezvălui faptul că nu v-ați spălat pe mâini!
Identificați tipurile de întrebări. Sunt 3 tipuri de întrebări: irelevante, relevante și de control. Întrebările irelevante sunt evidente: „Care este numele tău?”. Întrebările relevante sunt cele importante și care reprezintă scopul testului: „Tu ai furat banii din caserie?”. Întrebările de control sunt cele ale căror răspunsuri fiziologice vor fi comparate cu răspunsurile fiziologice ale întrebărilor relevante. Acestea sunt întrebări uzuale la care aproape oricine ar trebuie să răspundă sincer cu DA, dar sunt incomode și majoritatea oamenilor preferă să răspună cu NU: „Ai furat vreodată?”.
Ascundeți faptul că aveți cunoștințe despre poligraf! Investigatorul va poate întreba înainte de test dacă aveți cunoștințele acestea. Comportați-va că și cum nu cunoașteți nimic! Afirmați doar că poligrafia e o știință și că da rezultate (sau cel puțîn, nu exprimați îndoieli în privința poligrafului). Dacă investigatorul își da seama că v-ați documentat pe seama poligrafului, o să tragă concluzia că aveți ceva de ascuns.
Întotdeauna răspundeți cu DA sau NU! Rezistați tentației de a da explicații sau de a întră în detalii, chiar și în cazul în care investigatorul încearcă să facă asta. Fiți cooperanți și politicos, dar nu oferiți mai multe informații decât e necesar.
Nu admiteți nimic relevant! Indiferent decât de ce indică poligraful, nimic nu este mai cert și mai dăunător decât propria confesiune! Investigatorul va încerca să te convingă că a depistat minciună în graficele poligrafului, chiar dacă acolo nu este nimic anormal. Nu cadeți în capcană lui! Trebuie să păstrați aparență de onestitate, chiar dacă asta înseamnă să mai faceți câteva admiteri minore la unele întrebări de control. Evitați să admiteți lucrurile care pot genera noi întrebări sau pot fi considerate relevante. Misiunea poligrafistului este de a obține o mărturisire. Din multe puncte de vedere, testul de poligraf e doar o șaradă complicată ce încearcă să te păcălească și să mărturiseșți!
Răspundeți la întrebări într-un mod serios, convingător și fără ezitări! Nu este momentul de glume și de improvizații. Trebuie să păreți onest și cooperativ.
Respirați normal. Cu excepția întrebărilor de control, păstrați ritmul respirației la 15-30 pe minut. Nu respirați adânc.
Modificați–va ritmul respirației în timpul întrebărilor de control. Investigatorul va compară rezultatele întrebărilor de control cu rezultatele întrebărilor relevante. Dacă deviația din timpul întrebărilor de control o depășește pe cea din timpul întrebărilor relevante, a-ți trecut testul. Dacă deviația e mai mare la o întrebare relevanță decât la una de control, investigatorul va crede (corect sau nu) că mințiți și astfel invalidati testul.
Schimbați–va ritmul respirației la o întrebare de control. Puteți face asta rapid sau lent, țineți-va respirația timp de câteva secunde înainte de a expiră, sau respirați superficial. Faceți asta timp de 10-15 secunde apoi reveniți la ritmul normal de respirație, înainte de următoarea întrebare.
Numărați invers sau faceți alte operații matematice în gând. Acest lucru duce la schimbarea presiunii arteriale și a pulsului.
Atenție la perioada post-interviu! Deși ați fost deconectat de la poligraf, testul nu s-a terminat! Este posibil că investigatorul să părăsească camera o vreme și apoi să se întoarcă. Poate să afirme că „știe” că minți în legătură cu ceva. E un truc. Rămâi calm și ferm, negați în mod politicos. Nu va schimbați poziția față de subiect și nici răspunsurile. Dacă este posibil refuzați investigațiile prelungite post-interviu.
Atenție!
În funcție de circumstanțe, descoperirea faptului că influențați intenționat poligraful poate avea consecințe neplăcute. Va puteți pierde locul de muncă, iar dacă sunteți eliberat pentru bună purtare puteți ajunge înapoi în închisoare.
Folosiți o singură metodă, nu mai multe deodată, de modificare a caracteristicilor fiziologice, altfel există riscul de a fi descoperiți.
Fiți conștient de faptul că există riscul să nu puteți înșela poligraful.
Muscarea limbii e foarte eficientă, dar poate fi detectată dacă trebuie să vorbiți perioade lungi de timp. Nu va puteți muscă limba în timp ce vorbiți. Puteți folosi metodă în cazul în care trebuie să răspundeți cu DA sau NU.
Este extrem de important că testul să fie făcut în prezența avocatului personal. Testul să fie înregistrat video și audio și să fie efectuat de un investigator particular, la alegerea subiectului, care va păstra confidențialitatea testului. Totuși, dacă este vorba de o problema serioasă, o crimă de exemplu, e mai bine să refuzați testul dacă aveți posibilitatea. Dacă sunteți nevinovat, iar poligraful indică vinovăția, există riscul că rezultatele testului să ajungă în presă și să va provoace probleme serioase de imagine.
