Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: Uniunea Europeană nu va renegocia Acordul Brexit

Jean Claude Juncker (Sursa foto: Mediafax)


Uniunea Europeană nu va redeschide negocierile pe tema Acordului Brexit, a afirmat miercuri seară Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, precizând că îi va transmite acest lucru joi premierului britanic Theresa May, informează site-ul agenţiei Reuters, potrivit Mediafax.

„Brexit nu este o chestiune bilaterală între Republica Irlanda şi Marea Britanie“, a declarat Jean-Claude Juncker în cursul unei conferinţe de presă organizate alături de premierul irlandez, Leo Varadkar.

„Este o problemă europeană, de aceea nu putem accepta ideea redeschiderii negocierilor pe tema Acordului de retragere a Marii Britanii din UE. Clauza de garantare pentru frontiera nord-irlandeză este parte a Acordului şi nu putem redeschide negocierile pe această temă“. Theresa May “ştie că reprezentanţii Comisiei Europene nu sunt dispuşi să redeschidă problema”, a precizat Juncker.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a reiterat marţi, în cursul unei vizite în oraşul nord-irlandez Belfast, angajamentul de a evita reintroducerea controalelor vamale la frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, în contextul Brexit. „Reafirm angajamentul de a realiza o ieşire din UE care să asigure că nu va fi reinstituită frontiera concretă între Irlanda de Nord şi Irlanda. Acest angajament este de neclintit“, a declarat Theresa May, subliniind că va face eforturi pentru a modifica Acordul Brexit în scopul reconfigurării garanţiilor privind frontiera irlandeză.


Uniunea Europeană intenţionează să aplice controale vamale la frontiera dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord în cazul în care Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar fără un acord privind viitoarea relaţie bilaterală.

După ce Camera Comunelor a respins Acordul Brexit, Theresa May a cerut Uniunii Europene renegocierea proiectului, deşi Bruxellesul a exclus această posibilitate.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 6 februarie 2019

Actualitate

» A început reuniunea Coaliției globale anti-ISIL/Daesh, găzduită la Washington D.C., de către Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo
» Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: Uniunea Europeană nu va renegocia Acordul Brexit
» Un obicei sănătos poate crește cu o treime capacitatea creierului și poate preveni demența încă din copilărie
» Dragnea: Proiectul de buget va fi adoptat vineri de Guvern
» Liderul PSD şi-a ieşit din fire, după ce un protestar l-a huiduit: La puşcărie să mergi tu, securilă! Direct
» Ministerul Justiţiei propune ca deţinuţii care nu au beneficiat de recursul compensatoriu să primească bani. Ce sumă vrea să acorde pentru fiecare zi
» 12 beneficii uimitoare ale nucilor
» Gestul unui câine a emoționat toată Anglia
» Uleiul care te ajută să slăbești. Scade colesterolul și previne bolile de inimă
» Supărările și stresul – inamicii tăcuți ai sănătății inimii
» De ce cumpără extrovertiţii mai multe bunuri de lux
» Antrenamentul mintal schimbă structura creierului şi reduce stresul social
» Cum trebuie să conduceţi pe timp de ceaţă
» Călugăr găsit spânzurat la o mănăstire din judeţul Prahova

Dolj

» Culturile de grâu, afectate de secetă
» Firmele nu se înghesuie să îşi schimbe casele de marcat
» Începe astuparea gropilor de pe străzile Craiovei
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Ion Prioteasa: „Stadionul Tineretului este o problemă care ne stă în gât“
» Secretele casei boiereşti cumpărate de Manda
» Program Inspire Mercur, VIP Electroputere si Colours Cinema în săptămâna 8 – 14 februarie
» Dolj: Prinşi în flagrant în timp ce încercau să sustragă arbori din pădure
» Doljeni cu dosare penale pentru conducere fără permis şi cu numere false de înmatriculare
» Craiova: Depistaţi cu ţigări de contrabandă asupra lor
» Craiova: Depistaţi la scurt timp după comiterea unui furt din auto

Gorj

» 5 milioane de euro pentru sistem de iluminat pe bază de leduri
» Marian Rotaru a fost transferat la Direcţia de Asistenţă Socială
» Noi medici specialişti la Spitalul din Rovinari
» Şefă din Giurgiu pentru Direcţia Agricolă Gorj
» Toate ajutoarele de minimis pentru fermieri sunt blocate
» Încasări în scădere la cea mai mare parcare din oraşul Târgu Jiu
» Cântăreaţă de muzică populară din Gorj , condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare după ce a lovit mortal cu maşina un bătrân
» Directorul căruia i se făcea pedichiura la serviciu, mutat într-o funcţie similară
» Gorj: Bărbat reţinut pentru violenţă în familie

Olt

» Cod galben de ceaţă în Olt şi Vâlcea

Vâlcea

» Vâlcea: DJ 654, blocat după ce mai multe stânci au căzut în punctul Zapor
» Spectacole pentru copii şi adulţi la Teatrul „Ariel“ din Râmnicu Vâlcea

Sport

» Pandurii s-au impus la limită în amicalul cu CSO Filiaşi
» „Leii“ lui Bon s-au ţinut bine cu Energeticianul (VIDEO, FOTO)
» Jucătoarele care vor participa la turneul de la Doha. Simona Halep este favorită, după retragerea numărului 1 WTA

Sanatate

» Clinica de Radioterapie instalează noul accelerator liniar
» Tipuri de pâine care nu îngrașă
» Fructe minune pentru sănătate
» Sorina Pintea despre cazul “chirurgului cu 8 clase”: Angajatorul avea obligația să verifice dacă are toate documentele, nu doar parafă. Vă asigur că în sistemul public așa ceva nu se poate întâmpla

Educatie

» Craioveancă medaliată cu bronz la Olimpiadă

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Un mesaj primit de la un prieten l-a determinat pe un tânăr să slăbească 85 de kilograme
» Celebrul actor Jack Nicholson, în vârstă de 81 de ani, este de nerecunoscut
» SUA: Un alergător a strangulat o pumă pentru a se salva

Top