Sute de zboruri anulate din cauza grevei personalului de securitate de la opt aeroporturi din Germania

Foto: Miscarea de Rezistenta


Sute de zboruri au fost anulate marţi din cauza grevei personalului de securitate de la opt aeroporturi din Germania, estimându-se că cel puţin 220.000 de pasageri vor fi afectaţi de această acţiune, potrivit asociaţiei aeroporturilor germane ADV, informează site-ul de ştiri The Local, citat de Mediafax.

Personalul de securitate de la aeroporturile Frankfurt – cel mai mare din Germania – Hamburg, Munchen, Hanover, Bremen, Leipzig/Halle, Dresden şi Erfurt va intra în grevă timp de câteva ore în cursul zilei de marţi, angajaţii nemulţumiţi cerând creşterea salariilor, potrivit sindicatului ver.di.

Luni, Fraport, operatorul aerian al aeroportului Frankfurt a anunţat că firmele aeriene au anulat deja peste 800 de zboruri programate marţi, adică aproximativ unul din trei zboruri a fost anulat.

Un reprezentat al operatorului aerian Fraport a anunţat că un grup de angajaţi va avea grijă de pasagerii care nu se pot îmbarca în avioane din cauza grevei, oferindu-le pături, alimente şi paturi pliabile.


Sindicatul ver.di a transmis că greva a fost “provocată” de angajatori care au oferit o creştere de doar 2% a salariilor în următorii doi ani. Sindicatul cere ca salariul primit de personalul care efectuează controale de securitate să fie crescut până la valoare de 20 de euro pe oră. Asociaţia angajatorilor BDLS afirmă că aceasta ar reprezenta în unele cazuri o creştere de până la 30%.

Următoarea rundă de discuţii între sindicat şi angajatori se va desfăşura pe 23 ianuarie.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 15 ianuarie 2019

Actualitate

» 7 trucuri pentru un machiaj perfect
» Salma Hayek dezvăluie secretul pe care îl urmează pentru a arăta atât de bine
» Ce alimente sunt benefice pentru memorie
» Băuturi dulci vs alimente dulci
» Fotografia unui ou a devenit cea mai apreciată imagine de pe Instagram
» Cum să oprești un atac de panică imediat, conform medicilor
» 5 alimente pe care nutriţioniștii le-ar elimina din regimul tău alimentar
» Femeia care nu îi poate auzi pe bărbaţi, la propriu
» Schimb dur de replici la dezbaterea Preşedinţiei României în PE | Dăncilă: Românii simt inechitate când văd că ţara lor e ţinută în afara spaţiului Schengen/ Amnistierea nu e un demers acceptabil. Nu distrugeţi Preşedinţia. Răspunsul premierului
» Doi bărbați au murit de gripă în județul Arad. Numărul deceselor în acest sezon ajunge la zece
» Comisia Europeană dă oficial undă verde CJ Cluj să construiască spitalul regional, dacă și Guvernul va fi de acord: Vom mobiliza șefii de consilii județene din regiunea nord-vest să susțină proiectul
» ANCOM propune prelungirea perioadei de desemnare a CNPR ca furnizor de serviciu universal
» Campania „Paza bună trece primejdia rea!” în Drobeta Turnu Severin
» CNA suspendă pe 17 ianuarie pentru 10 minute emisia postului Realitatea TV
» Instituții ale statului, desemnate părți în dosarul Mineriadei, ar putea plăti daune
» REZULTATELE ÎNTÂLNIRII DINTRE PREȘEDINTELE CNMR ALEXANDRU CUMPĂNAȘU ȘI PREȘEDINTELE ARMIS BOBBY PĂUNESCU CU AMBASADORUL AUSTRIEI LA BUCUREȘTI
» Dumitru Dragomir şi Ioan Bendei, condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu executare
» Procurorii care s-au ocupat de dosarul violențelor din 10 august, cercetați disciplinar
» Premierul Viorica Dăncilă, în plenul PE: “Educația și cultura reprezintă cheia viitorului Europei”
» Grevă în opt aeroporturi din Germania
» Ministrul Educaţiei: Tinerii trebuie învăţaţi să gândească singuri
» Ministrul Toader dezinformează în legătură cu recursul compensatoriu

Local

» Un bărbat dispărut din Slatina este căutat la groapa de gunoi a orașului

Dolj

» Stradă din Craiova, ajunsă ca un traseu off-road
» Exclusiv GdS: Israelienii „se bat“ cu americanii pe banii pentru Avioane Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiovean atacat cu bâte şi săbii, în Rovine
» (Foto, Video) Incendiu la o casă din Craiova
» Craiova: Încep înscrierile pentru programul “Solidaritate” 2019

Gorj

» CEO a dat în judecată zeci de protestatari
» AJOFM Gorj plăteşte mai puţine indemnizaţii de şomaj
» SGA ar putea prelua de la Hidroelectrica investiţia de la Valea Sadului
» Gorj: Negocieri marți noapte între sindicatele și administrația CEO
» Gorjean împuşcat din greşeală la o partidă de vânătoare
» Gorj: Fabrică de 20 de milioane de euro la Rovinari
» Gorj: Se menține până pe 30 martie restricția de tonaj (7,5 tone) pe DN 67C, între Novaci și Rânca
» 100.000 de metri cubi de masă lemnoasă, scoşi la vânzare de Direcţia Silvică Gorj

Olt

» Un bărbat ar fi fost ucis și îngropat în groapa de gunoi a municipiului Slatina

Sport

» Handbal (f) / Dorința a fost mare, echipa – mică. Vezi reacțiile de după meciul SCM Craiova – CSM București (VIDEO, FOTO)
» Au luat-o din loc şi „leii“ mai mici (VIDEO, FOTO)
» Filieşenii au demarat pregătirile şi se simt puternici (VIDEO, FOTO)
» Handbal (f) / SCM Craiova a pierdut categoric derbiul cu CSM București

Sanatate

» Merele, arme împotriva răcelilor
» Cum îți îmbunătățești memoria
» (VIDEO, Foto) Lansarea Campaniei de promovare a vaccinării„Copilăria, cel mai frumos cadou”

Educatie

» Universitatea din Craiova deschide centru de învăţare pentru studenţi

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Studiu despre fericire

Top