Acasă Actualitate Dăncilă îi cere din nou preşedintelui Iohannis emiterea decretelor pentru Olguţa Vasilescu...

Dăncilă îi cere din nou preşedintelui Iohannis emiterea decretelor pentru Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, propuşi miniştri la Dezvoltare şi Transporturi

-

Premierul Viorica Dăncilă a răspuns joi, după ce preşedintele Klaus Iohannis a motivat refuzul de a accepta propunerile de la Transporturi şi Dezvoltare, şi anunţă că a transmis aceleaşi propuneri în persoana Liei Olguţa Vasilescu, la Dezvoltare şi Mircea Drăghici, la Transporturi, scrie Mediafax. „Premierul Viorica Dăncilă a transmis, în cursul zilei de astăzi, preşedintelui României, Klaus Iohannis, un răspuns oficial la scrisorile prin care şeful statului a prezentat motivările privind respingerea nominalizărilor miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării. Documentul precizează faptul că cele două propuneri pentru funcţiile de ministru – Lia-Olguţa Vasilescu şi Mircea-Gheorghe Drăghici – îndeplinesc condiţiile de legalitate prevăzute de art. 2 din Legea nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, persoanele propuse nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în răspunsul premierului.

Acelaşi document arată că premierul nu îşi schimbă opţiunile şi cere emiterea decretelor de numire pentru cele două persoane propuse anterior.

”Având în vedere faptul că cele două propuneri respectă toate condiţiile prevăzute de Constituţia României, republicată, şi de legile organice aplicabile, reiterez solicitarea de emitere a decretelor prezidenţiale de numire a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici în funcţia de ministru al Transporturilor şi, totodată, să înceteze efectele Decretului Preşedintelui României nr.46/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar şi ale Decretului Preşedintelui României nr.47/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar”, se arată în documentul oficial transmis Administraţiei Prezidenţiale de către prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a motivat joi de ce a respins cele patru propuneri ale premierului Dăncilă. Este vorba despre Ilan Laufer, Mircea Draghici şi Olguţa Vasilescu – la două ministere. Şeful statului invocă faptul că în cazul lui Ilan Laufer nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie (referitor la incompatibilităţi) şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului.

Cât priveşte propunerea în persoana Liei Olguţa Vasilescu la Transporturi, se arată că: „persoana nominalizată nu are expertiza necesară gestionării domeniului complex al transporturilor”.

A doua scrisoare face referire la respingerea propunerilor de la Transporturi- Mircea Drăghici şi Dezvoltare- Lia Olguţa Vasilescu. În ambele cazuri este motivat că documentaţia transmisă nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului.

ȘTIRI VIDEO GdS

Materialele de propagandă ale PSD, interzise de BEJ Dolj

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, obligat să înlăture broşurile şi ziarele de campanie ale PSD, pentru că acestea  “încalcă limitele libertăţii de exprimare”....

Restricţii rutiere pe mai multe străzi din Craiova

Primăria Municipiului Craiova anunţă restricţii de circulaţie în data de 24 noiembrie, cu ocazia desfășurării activității de preluare a buletinelor de vot de...

Se va repune în funcţiune semaforul de la „Calul mort”

Primăria Craiova a anunţat că începând din 25 noiembrie se va repune în funcţiune instalaţia de semaforizare amplasată la intersecţia Bulevardului Decebal...