Acasă Actualitate Razie pe şoselele din ţară

Razie pe şoselele din ţară

-

Polițiștii au intervenit, ieri, la peste 2.400 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate în teren au aplicat peste 6.000 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.

Aproape 11.000 de poliţişti au acționat, în dispozitivul curent, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate 202 acțiuni și s-a intervenit la 2.423 de evenimente, dintre care aproape 2.000 sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 667 de infracțiuni, 93 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 16 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 44 de măsuri preventive.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 6.224 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.000.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 75 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 401 permise de conducere și au fost retrase 101 certificate de înmatriculare.

Mariana BUTNARIU
Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.