5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia mai are de rambursat peste 2 miliarde euro către UE și Banca Mondială

România mai are de rambursat peste 2 miliarde euro către UE și Banca Mondială

România trebuie să plătească, în 2019, peste 1,04 miliarde euro, către Uniunea Europeană, din împrumutul stand-by contractat în 2009, după ce anul trecut suma rambursată s-a ridicat la 1,43 miliarde euro, conform datelor Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
Cea mai mare parte a sumei trebuie trimisă UE, respectiv circa 1,03 miliarde euro, iar restul către Banca Mondială.
Ultima plată a împrumutului din 2009 va fi în 2023, de 402,9 milioane euro.
În ceea ce privește datoria Guvernului către FMI, ultima plată a avut loc în 2015, când a fost și vârful de plată al întregului pachet.
În anul 2009, Romania a luat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro de la Fondul Monetar International, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE și Banca Mondială.

Din acest aranjament cu FMI au fost trase șapte din cele 8 tranșe prevăzute, însumand 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro). În ceea ce priveste cea de-a 8-a tranșă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităților române, ca fiind de tip preventiv și, în contextul evoluțiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS