Ion Iliescu devine inculpat în Dosarul Revoluţiei

Sursa foto: psnews.ro


Procurorii Secţiei militare din Parchetul Generel au anunţat, vineri, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu, în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989.

Ion Iliescu, membru şi preşedinte al C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. şi fost vice prim-ministru al Guvernului României, Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare, şi Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN, sunt acuzaţi în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 de infracţiuni contra umanităţii, potrivit Mediafax.

Cercetările au vizat stabilirea situaţiei de fapt în ceea ce priveşte exercitarea directă a prerogativelor puterii de stat şi a luării deciziilor cu caracter politic şi militar de către grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale ( C.F.S.N.), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al apărării) şi Gelu Voican Voiculescu.


Probatoriul administrat, arată Parchetul, a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 21 decembrie 2018

Actualitate

» Mii de poliţişti la datorie, în minivacanţa de Crăciun
» Preşedintele Klaus Iohannis a convocat CSAT pe 28 decembrie
» Iohannis, în conflict deschis cu Guvernul Dăncilă şi Liviu Dragnea: Nu va fi niciun fel de pace. Relaţia cu PSD este la un minim istoric
» Vlăduţ, băieţelul de doar şase ani, diagnosticat cu neuroblastom şi alte două tumori, are nevoie de fiecare dintre noi! A început investigaţiile medicale în Israel
» Alertă de securitate la Viena. Un individ a deschis focul într-un restaurant din capitala Austriei. O persoană a murit
» Recomandările poliţiei pentru sărbători în siguranţă!
» Adaptarea circulației trenurilor și programul agențiilor de voiaj CFR cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă
» Atenţionare de călătorie: Spania – greve şi manifestaţii
» Programul Start-Up Nation 2018, în linie dreaptă: Procedura de implementare a fost publicată în Monitorul Oficial
» Ion Iliescu devine inculpat în Dosarul Revoluţiei
» 1763 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European
» Cinci mineri au murit în urma unei explozii într-o mină din Cehia
» Vine vacanţa! Este cea mai lungă vacanţă din ultimii 18 ani
» România preia astăzi, simbolic, președinția Consiliului UE
» O nouă şedinţă de Guvern
» MAI: Măsuri dispuse în contextul minivacanței de Crăciun
» Trecere gratuită cu ocazia zilei podului peste Dunăre între Giurgeni si Vadu Oii
» SUA: Jim Mattis demisionează de la şefia Pentagonului după anunţul retragerii militare din Siria
» Restricţii de circulaţie pe câteva drumuri din ţară

Publireportaj

» Comunicat de presă: Achiziție echipamente tehnologice pentru dezvoltarea firmei SC Next Maintenance SRL

Dolj

» Taximetriştii de la Aeroportul Craiova şi din alte şase aeroporturi, amendaţi cu 15.000 de lei
» Angajaţii Pirelli Craiova şi-au donat cadourile de Crăciun
» Organizația Studenților Farmaciști din Craiova a oferit daruri copiilor internaţi în spital
» Craiova: Astăzi este ultima zi de lucru din acest an la Direcţia Impozite şi Taxe
» Dolj: Activităţi preventive desfăşurate pentru diminuarea ilegalităţilor produse în fondul forestier
» Craiova: Portofel găsit, predat poliţiei
» Doljeni după gratii după ce au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei
» Dolj: Persoană bănuită de furt, identificată de poliţişti
» Urmăriţi internaţional în Germania pentru exploatare sexuală a minorilor, depistaţi în Dolj

Gorj

» Gorj: Construcţii ilegale în zona unor monumente istorice, depistate de poliţia locală, la Târgu Jiu
» Poliţiştii din Turceni au oferit daduri pentru trei copii crescuţi de un bunic
» Gorj: Bărbat reţinut pentru agresarea a doi tineri

Olt

» Un timișorean își plânge soția, moartă la Revoluție, la Slatina, unde crede că i-ar fi fost ars cadavrul
» Olt: Măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii publice de Crăciun

Mehedinţi

» Mehedinţi: 45 kg de articole pirotehnice descoperite de polițiști în urma unei percheziții domiciliare
» Locuri de muncă vacante în judeţul Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Două tone de articole pirotehnice, confiscate în urma a două percheziţii
» Vâlcea: A ajuns la închisoare pentru evaziuni fiscală
» Vâlcea: Poliţiştii au făcut donaţii oamenilor nevoiaşi
» Vâlcea: Accident rutier cu două victime. Una dintre ele, o fetiţă de puţin peste un an
» Restricții de circulație pe DN 7 (Pitești – Veștem) de sărbători

Sport

» Fotbal / Liga I, etapa a 21-a (ultima din 2018)
» Elevii şi profesorii cu merite sportive deosebite, premiaţi în cadrul Galei Sportului Şcolar 2018 (foto, video)
» Fotbal / Adrian Popa, împrumutat de Ludogorets de la Reading

Educatie

» Vacanţa de iarnă 2018 – 2019 pentru elevi şi preşcolari. Când se întorc la cursuri

Magazin

» Cozonac „Steaua Crăciunului“, ideal pentru masa de Crăciun
» Tragerile Loto Speciale ale Crăciunului au loc duminică
» (REŢETA ZILEI) Desert cu coji de portocală confiate
» Solstiţiu de iarnă, ziua cea mai mică din an
» Idei pentru decorul mesei de Crăciun

Top