Acasă Actualitate Insolvenţa persoanelor fizice, o mare încurcătură

Insolvenţa persoanelor fizice, o mare încurcătură

-

Gheorghe Piperea (in mijloc) şi reprezentanţii ANPC, la Craiova (Foto: Lucian Anghel)
Gheorghe Piperea (in mijloc) şi reprezentanţii ANPC, la Craiova (Foto: Lucian Anghel)

Un singur caz de insolvenţă a persoanei a fost soluţionat în România, deşi legea falimentului personal este în vigoare de la începutul anului 2018. Informaţia a fost lansată în cadrul conferinţei intitulate „Insolvența persoanei fizice și darea în plată”, un eveniment organizat de Piperea și Asociații, în colaborare cu Baroul Dolj și cu Facultatea de Drept din cadrul Universității din Craiova, a avut loc, vineri, în Aula Magna „Ion Dogaru” a Facultății de Drept din Craiova. Timp de patru ore, avocaţi şi executori din Craiova, specialişti de la Piperea şi Asociaţii şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dezbătut Legea nr. 151/2015 privind insolvenţa persoanelor fizice.
Prezent la Craiova, preşedintele ANPC, Marius Pârvu, a precizat că s-a înfiinţat Comisia Naţională de Insolvenţă în cadrul instituţiei şi comisiile teritoriale, dar care nu sunt încă active în toate judeţele ţării.

Legea se aplică cu dificultate

Avocatul Gheorghe Piperea a precizat că legea respectivă are nevoie de multe modificări şi că actul normativ este foarte greu de aplicat. El a precizat că în ţară a fost soluţionat un singur caz de insolvenţă personală atipic, cu lichidare de active (la Cionstanţa), caz al unei persoane care nu avea ce să caute sub incidenţa Legii 151, a precizat avocatul, pe motiv că persoana respectivă fusese „un dezvoltator imobiliar, care înşelase oamenii vânzându-le apartamente pe hârtie”. Acel dezvoltator ar fi trebuit să intre sub incidenţa legii insolvenţei comerciale, a opinat Piperea, pentru că avusese o activitate economică, însă din cauza hibelor Legii 151/2015 a fost posibil să îi fie lichidate activele pe Legea insolvenţei persoanlor fizice. În Oltenia există o singură cerere de insolvenţă personală depusă în judeţul Vâlcea. În Dolj nu s-a înregistrat nicio cerere până acum. O parte dintre avocaţii prezenţi la conferinţă nu cunoşteau care este instanţa competentă pentru judecarea cererilor de insolvenţă, Piperea precizând că este vorba de Judecătorie, ca instanţă.
Piperea a mai evidenţiat că avocaţii nu prea sunt interesaţi de speţe pe Legea insolvenţei, din cauza onorariului prea mic în astfel de situaţii: „Fiind vorba de un onorariu insignifiant, cei chemaţi să aplice legea refuză speţele din cauza onorariilor. De aceea propunem ca partea de consultaţă pentru oamenii interesaţi de insolvenţa pers’onală să se facă prin angajarea unor funcţionari sau prin Registrul Comerţului”. Decanul Baroului Dolj, Lucian Săuleanu, s-a arătat împotriva propunerii lui Piperea, pe motiv că orice formă de consultanţă de acest gen oferită gratis de stat ar diminua numărul de clienţi de la avocaţi şi firme de consultanţă.

Cum procedează persoanele care urmează să intre în insolvenţă

Directorul general al ANPC, Irina Ionescu, care este şi preşedintele Comisiei Naţionale de Insolvenţă, a preciyat că cererea pentru ca o persoană să intre în insolvenţă se găseşte pe site-ul ANPC şi este destul de stufoasă. Comisiile teritoriale judeţene, care funcţionează pe lângă Comisariatele Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor ar acorda consultanţă persoanelor aflate în situaţie de insolvenţă, care merg să întrebe. Cererea de intrare în insolvenţă se poate depune prin poştă sau direct la adresa comisiei teritoriale de la Protecţia Consumatorilor. Dacă nu se admite, din cauză că nu sunt îndeplinite condiţiile, persoana merge în instanţă. Dacă se admite, atunci dosarul este preluat de un administrator de procedură, care „devine responsabil de soarta persoanei care vrea să intre în insolvenţă. Se stabileşte planul de rambursare a datoriilor. Apoi planul este votat de creditori”. Dacă nu este aprobat, atunci se ajunge în instanţă. Dacă e aprobat, persoana intră în insolvenţă şi trebuie să se ţină de ratele de rambursare. Totuşi, chiar şi funcţionarii întâmpină probleme în sensul că din cauza neclarităţilor legii. Este greu să se stabilească pentru o persoană cât din venituri să le achite lunar creditorilor şi cât să îi rămână persoanei respective să supravieţuiască. „Există un blocaj, pentru că trebuie să ştim situaţia exactă a veniturilor şi cheltuielilor persoanei respective şi trebuie să stabilim care este suma care poate să îi rămână persoanei pentru a avea un nivel de trai rezonabil. Este o problemă complexă. Am cerut sprijinul Academiei Române, Comisiei de Prognoză şi altor instituţii”, a precizat Irina Ionescu de la ANPC.
În cazul persoanelor fără venituri sau cu venituri extrem de mici şi cu datorii mari, nu mai poate fi vorba de insolvenţa prin plan de rambursare, ci apare falimentul personal, în sensul că persoana ajunge direct în instanţă unde se aplică procedura denumită lichidare de active, adică îi sunt scoase la vânzare bunurile.

ȘTIRI VIDEO GdS

Parlamentul European o audiază pe Adina Vălean

Adina Vălean, nominalizată pentru postul de comisar european, va fi audiată marţi în comisiile parlamentare reunite de afaceri europene. Anunţul a fost...