Acasă Actualitate O firmă care a vândut pâine cu pliante pro-referendum, amendată

O firmă care a vândut pâine cu pliante pro-referendum, amendată

-

Firma din localitatea Lugaşu de Jos, judeţul Bihor, care a pus pliante pro-referendum în pungile cu pâine, a fost amendată cu 10.000 de lei de Protecţia Consumatorilor şi s-a dispus retragerea produselor din reţeaua de distribuţie, transmite Mediafax.

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor, Giani Bura, a declarat, miercuri, că firma nu avea dreptul de a introduce acel pliant în ambalajul de pâine, indiferent ce mesaj ar fi conţinut.

„Noi ne-am autosesizat marţi în legătură cu pungile de pâine în care au fost introduse pliante şi am dispus un control la firma din Lugaşu de Jos. Operatorul economic respectiv a fost sancţionat contravenţional cu suma de 10.000 de lei pentru nerespectarea condiţiilor prescrise şi declarate la comercializarea pâinii şi s-a dispus retragerea din reţeaua de distribuţie a produselor cu acele pliante. Ideea e că nu avea dreptul de a introduce acel pliant în ambalajul de pâine, nu ne-a interesat ce scrie pe acel pliant”, a spus Bura.
Preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Bihor, Iuliana Florina Crişan, a declarat, la rândul său, că a fost analizată în cursul zilei de miercuri o contestaţie depusă cu privire la pliantul din pungile cu pâine şi s-a dispus oprirea distribuirii şi îndepărtarea pliantelor. „Cei de la Primăria Lugaşu de Jos vor merge la firma respectivă. Dacă firma nu se conformează, primăria ar putea să le aplice sancţiuni”, a subliniat Crişan.

Un producător de pâine din Lugaşu de Jos, judeţul Bihor, a distribuit, marţi, pungi cu pâine în care au fost introduse pliante cu mesajul „Apără copiii României! Apără căsătoria dintre un bărbat şi o femeie! Apără România de mâine! Vino la referendum! Votează DA pentru definirea în Constituţie a căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie. 6-7 octombrie 2108, Să fim 6.000.000 la vot! Doar aşa ne apărăm copiii”.

ȘTIRI VIDEO GdS

Inspector de la ITM Dolj, prins cu mită

Potrivit ofiţerilor anticorupţie, inspectorul a cerut o mită de 1.500 de lei pentru a trece cu vederea o serie de abateri de la legislaţia muncii.