Acasă Actualitate Şedința de Guvern: Eficientizarea procedurii de insolvență, dotarea școlilor cu sisteme informatice

Şedința de Guvern: Eficientizarea procedurii de insolvență, dotarea școlilor cu sisteme informatice

-

Guvernul a aprobat în ședinţa de astăzi un set de reglementări care să facă mai eficientă procedura insolvenţei dar și un set de măsuri sociale pentru încadrarea în muncă a șomerilor şi pentru sistemul informatic din școli, dar și suplimentarea numărul locurilor la rezidențiat.
Modificările din legislaţie au rolul de a stopa unele practici abuzive, precum insolvenţele repetate, în scopul de a eluda plata obligaţiilor către parteneri şi la bugetul de stat, a afirmat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Ea a adăugat că datele financiare arată că actuala legislaţie trebuie corectată cât mai rapid şi a prezentat ca argument, printre altele, faptul că, în prezent, ‘peste 28.600 de contribuabili cu creanţe bugetare se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa’.

‘În aceste condiţii, venim cu un set de reglementări care să facă mai eficientă procedura insolvenţei. Avem în vedere atât asigurarea condiţiilor pentru redresarea firmelor viabile, cât şi protejarea banilor publici prin recuperarea creanţelor la bugetul de stat’, a mai spus premierul.
„4500 de școli gimnaziale din întreaga țară vor beneficia de acces la rețelele de date, deschise, interconectate, inclusiv la internet”

Alte măsuri luate de Guvern în ședința de joi vizează Educația.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a arătat că Viitorul și calitatea educației pe care le oferim copiilor noștri sunt inevitabil legate de adaptarea continuă a școlii la evoluția tehnologică, de modernizarea a practicii pedagogice și de accesul la resurse educaționale deschise.

Aprobăm o OUG extrem de necesară pentru a le oferi cât mai multor copii din România posibilitatea de a utiliza în școală, în procesul educațional, tehnologii informatice cu care ei sunt deja familiarizați. Este vorba despre un proiect în valoare de aproape 210 milioane lei, prin care 4500 de școli gimnaziale din întreaga țară vor beneficia de acces la rețelele de date, deschise, interconectate, inclusiv la internet prin intermediul unei platforme naționale integrate de tip campus, a declarat Viorica Dăncilă.

Bună parte din fondurile necesare acestui proiect sunt bani europeni, respectiv 177 milione de lei, a mai precizat premierul.
„Vom majora de la 5.000 la 5.415 numărul locurilor pentru rezidenţiat în anul universitar 2018 – 2019”.

În domeniul Sănătații, Guvernul a stabilit astăzi creșterea cifrei de școlarizare pentru rezidențiat. Numărul locurilor pentru rezidențiat va fi majorat în anul universitar 2018-2019, de la 5000 la 5415.

De asemenea, Guvernul a decis să ofere sprijin financiar angajatorilor care încadrează în muncă şomeri şi persoane din grupuri vulnerabile, dar şi angajaţilor.
Premierul a explicat cum se va aplica actul normativ: ‘Concret, cuantumul primei de activare acordată şomerilor înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj este majorat de la 500 lei la 1.000 lei, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pe o perioadă de cel puţin 3 luni. De asemenea, angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu, pot beneficia pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/stagiu, de 2.250 lei/lună pentru fiecare stagiar. Este o majorare considerabilă având în vedere că suma acordată anterior era de 1.125 lei/lună, în cazul ucenicilor, şi 1.350 lei, în cazul absolvenţilor. O altă măsură: angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază lunar, pe o perioadă de la 1 la 3 ani, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării pentru fiecare persoană în parte. Acest sprijin se acordă în baza unul contract de solidaritate încheiat de angajator cu agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă’.

ȘTIRI VIDEO GdS

Prima investiție realizată de un rezident al High-Tech Industry Park (HTIP) la Craiova

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Dolj Cosmin Vasile a participat, miercuri după-amiază, la evenimentul prilejuit de inaugurarea primei investiții realizate de un rezident...