Un bărbat a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Galaţi după ce a fost împuşcat de mai multe ori pe un bulevard din oraş, informează Mediafax. Incidentul s-a produs în jurul orei 1.30, dar victima a ajuns la spital patru ore mai târziu, reprezentanţii unităţii medicale fiind cei care au anunţat Poliţia. Poliţiştii fac cercetări pentru a afla în ce condiţii s-a produs incidentul şi cine sunt atacatorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbatul de 31 de ani a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Galaţi în jurul orei 5.00, la câteva ore de la producerea incidentului. El a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe de un taximetrist. iar cadrele medicale i-au acordat îngrijiri şi au anunţat Poliţia.

„Un taximetrist l-a adus la Unitatea de Primiri Urgenţe, sângera abundent. Avea mai multe plăgi cu glonţ real, nu de cauciuc. Plăgile sunt la abdomen şi la nivelul picioarelor. Este internat în spital, noi am anunţat Poliţia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Galaţi, Angel Trifan.

Incidentul s-a produs pe un bulevard din Galaţi la o oră după miezul nopţii. O persoană a sunat la o secţie de Poliţie din oraş şi a anunţat că a auzit focuri de armă. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului nu i-au găsit pe suspecţi şi au căutat cu lanternele cartuşele folosite.

„Incidentul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă de reprezentanţii Spitalului Judeţean la ora 5.30. A fost anunţată o persoană de 31 de ani, cu multiple plăgi împuşcate. Acum se fac cercetări pentru loviri şi alte violenţe”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Poliţia face cercetări pentru a afla cine a participat la răfuiala de stradă din Galaţi. Poliţiştii îl interoghează pe bărbatul din spital şi verifică toate camerele video stradale din zonă în care s-a produs incidentul.

Monica Stuparu
Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.