17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReţeta zilei: Chec cu glazură de ciocolată

Reţeta zilei: Chec cu glazură de ciocolată

Este week-end şi majoritatea dintre noi ne dorim să îi surprindem pe cei dragi cu un preparat delicios. Iţi oferim
azi reţeta unui desert rapid, ieftin și simplu de făcut – Chec cu glazură de ciocolată.

TIMPI DE PREPARARE
Timp de preparare: 20 min

Timp de gatire: 40 min

Gata in: 60 min

INGREDIENTE
4 ouă
250 g făină
200 g zahăr
150 g unt
6 linguri lapte
2 linguri cacao
1/2 lingurita praf de copt
1/2
plic zahăr vanilat
1 vârf de sare
2 tablete de ciocolată

MOD DE PREPARARE

1. Pregăteşte tava şi dă drumul la cuptor la temperatura de 160 de grade C. Unge-o cu unt.

2. Într-un castron se pun untul, zahărul, ouăle, sarea, laptele, praful de copt, vanilia, coaja de lămâie. Se
amestecă bine cu mixerul sau o lingură de lemn până ce se topeşte zahărul (puteţi să puneţi zahăr pudră). La
sfârşit se adaugă făina amestecându-se încet, în acelaşi sens, până obţinem un aluat pufos.

3. Se toarnă jumătate din compoziţie în tavă, iar în cealaltă jumătate se pune cacaoa şi se completează tava astfel
încât checul să fie în două culori.

4. Tava se introduce în cuptorul încins, iar când checul este gata, se scoate din cuptor şi se lasă la răcit.

5. Între timp se prepară glazură de ciocolată, se topesc cele două tablete cu 2/3 linguri ulei în bainmarie.
Glazura de ciocolată se pune pe chec şi se lasă să se răcească complet.

Se mai pot adăuga şi câţiva fulgi de ciocolată pentru decor.

Sursa: retete.unica.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS