Prognoza meteo pentru perioada 10 septembrie – 8 octombrie



Vremea va fi călduroasă în următoarea decadă a lunii septembrie în cea mai mare parte a ţării, păstrând caracteristicile sfârşitului de vară, în timp ce precipitaţiile vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului, reiese din prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În săptămâna 10 – 17 septembrie, estimările de specialitate arată că temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât normalul climatologic al săptămânii în cea mai mare parte a ţării, posibil cu abateri mai mari în jumătatea de vest. Precipitaţiile vor fi în general, în perioada menţionată, apropiate de normele climatologice ale intervalului, exceptând jumătatea de vest a ţării, unde tendinţa va fi deficitară, dar şi regiunile sud-estice, unde acestea pot fi excedentare.

Conform prognozei ANM emise pentru perioada 10 septembrie – 8 octombrie, în săptămâna 17 – 24 septembrie, temperatura aerului va avea valori în general apropiate de normalul climatologic al săptămânii, posibil uşor mai ridicate decât acestea, local în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale. La capitolul precipitaţii, acestea pot fi uşor excedentare, local la munte şi în jumătatea de sud-est a ţării, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului.

Ultima săptămână din luna septembrie aduce valori termice medii care se vor situa în jurul normei climatologice, dar care pot fi uşor mai ridicate decât acestea în special în nord-vestul şi centrul ţării. În acelaşi interval, cantităţile de precipitaţii în general apropiate de normele climatologice ale intervalului în majoritatea regiunilor, posibil cu o tendinţă excedentară local la munte şi în regiunile sudice.

În prima săptămână din luna octombrie, mediile valorilor termice se vor situa în general peste norma climatologică a săptămânii în cea mai mare parte a ţării, local cu abateri mai mari în nord-vest şi centru. Regimul pluviometric, în săptămâna 1-8 octombrie, în cea mai mare parte a ţării, se va încadra în general în limitele normale ale perioadei.

O analiză întocmită de ANM care face referire la istoricul valorilor termice şi a precipitaţiilor consemnate în România, ce are la bază datele înregistrate în perioada 1961 – 2017, arată că prima lună de toamnă păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind, cel puţin în primele două decade, călduroasă. În plus, septembrie este o lună mai puţin instabilă, chiar şi faţă de august, datorită persistenţei deasupra cele mai mari părţi a Europei, a unui brâu de presiune atmosferică relativ ridicată, ce uneşte Anticiclonul Azoric cu maximul barometric est european.

Valorile temperaturilor medii lunare în luna septembrie înregistrează o scădere destul de mică comparativ cu ultima lună de vară, la aceasta contribuind perioada mai scurtă de strălucire a soarelui şi nopţile mai lungi şi mult mai răcoroase, arată analiza ANM. “Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2017 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală ale lunii septembrie depăşeşte 18 grade Celsius doar în Lunca Dunării, pe litoral şi izolat în Deltă. În Câmpia Română, în zonele deluroase ale Olteniei şi Munteniei, în Dobrogea, Câmpia de Vest, dar şi în estul Moldovei, mediile de temperatură a aerului se situează între 16 şi 18 grade Celsius. Valori mai moderate, între 12 şi 16 grade Celsius, sunt caracteristice Transilvaniei, Dealurilor Vestice, Maramureşului, celei mai mari părţi a Moldovei şi Subcarpaţilor. În depresiunile intramontane şi în zona montană joasă (sub 1500 de metri) sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între 8 şi 12 grade Celsius. În zonele montane mai înalte (peste 1500 m) aceste valori coboară până la 4 şi 8 grade Celsius, iar la Vf. Omu chiar sub 3 grade Celsius”, se arată în estimarea caracteristicilor meteo pentru luna septembrie.


Potrivit specialiştilor, de-a lungul timpului au existat şi ani în care luna septembrie a fost una deosebit de caldă. La 26 de staţii meteorologice temperatura maximă absolută a lunii fiind cuprinsă în intervalul 39 şi 42,2 grade Celsius, 19 dintre aceste maxime fiind înregistrate în perioada 7 – 9 septembrie 1946, două în 1952, pe 1 septembrie şi numai câte una în anii 1962, respectiv 1968.

Temperatura maximă absolută din România, înregistrată în luna septembrie la staţiile meteorologice, este de 42,2 grade Celsius şi s-a măsurat la Giurgiu, în 9 septembrie 1946.

Maxima absolută de la Bucureşti a fost de 39,6 grade Celsius, înregistrată în aceeaşi zi, 9 septembrie 1946, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în timp ce la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa maxima absolută a lunii s-a consemnat tot în septembrie 1946, în două zile consecutive, 8 şi 9 septembrie, şi are valoarea de 38,6 grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, temperaturile minime absolute din această lună scad la aproape toate staţiile meteorologice sub zero grade Celsius, iar în data de 28 septembrie 1935 s-a înregistrat la Vf. Omu temperatura minimă absolută a lunii septembrie, de minus 15 grade Celsius. Din punct de vedere al precipitaţiilor, analiza ANM arată că în septembrie acestea sunt mai reduse cantitativ, în medie, faţă de cele din lunile de vară, când instabilitatea este mai accentuată. Astfel, cantităţile medii lunare de precipitaţii sunt cuprinse între 30 şi 50 de litri de apă/metrul pătrat pe areale extinse din Câmpia Română, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei, în Câmpia de Vest şi parţial în vestul Transilvaniei. “Cantităţi sub 30 litri/mp sunt caracteristice unor zone restrânse din Delta Dunării. Între 50 şi 75 litri/mp în Subcarpaţi, cea mai mare parte din Transilvania, în Dealurile Vestice, Maramureş şi Bucovina, dar şi în partea centrală a Câmpiei Române; peste 75 litri/mp se înregistrează în zona montană, peste 100 litri/mp înregistrându-se în Munţii Apuseni (Semenic, Vlădeasa 1.800, Stâna de Vale) şi Masivul Făgăraş (Bâlea Lac)”, arată statistica ANM.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii înregistrată la staţiile meteorologice este de 434,7 litri/mp , la Piatra Neamţ, în anul 1912. De asemenea, în ceea ce priveşte cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice, este 161,4 litri/mp şi a fost acumulată la Bucureşti-Filaret, în data de 20 septembrie 2005.

Estimările meteorologice pentru perioada 10 septembrie – 8 octombrie 2018 sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. În prognoza actuală este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 1993 – 2016. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, precizează ANM.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 9 septembrie 2018

Actualitate

» Marilen Pirtea: La deschiderea anului școlar 3.892 de școli nu au autorizație ISU, iar 4.000 pe cea sanitară
» Marian-Jean Marinescu: Jandarmii care au lovit protestatarii și cei care i-au coordonat trebuie să plece  
» Republica Moldova: Președintele, internat în spital după ce a fost implicat într-un accident
» Prognoza meteo pentru perioada 10 septembrie – 8 octombrie
» Cel puțin 17 persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Sudanul de Sud
» IGPR: Peste 7.000 de poliţişti vor acţiona luni în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara
» Programul deschiderii anului școlar în instituțiile militarede învățământ preuniversitar și postliceal
» Parada militară din Coreea de Nord, plină de flori și baloane colorate. Nu au mai fost afișate rachete cu rază lungă de acțiune
» 12 ofiţeri SRI cercetaţi în dosarul retrocedărilor ilegale, în care e implicat Paltin Sturdza
» Donald Trump a cerut Apple să-şi mute producţia în SUA, ca să evite noile taxe pentru produsele chinezeşti
» Virusul pestei porcine africane a atins al 12-lea judeţ din România. Acesta a fost confirmat într-o gospodărie din Giurgiu
» Începe şcoala. Clădiri de lux construite în mai multe localităţi stau goale pentru că nu sunt copii
» Centenarul României, promovat în faţa a zeci de mii de americani pe stadionul echipei de baseball Washington Nationals
» Șase pași pentru ca începutul școlii să fie mai simplu pentru copii
» Acesta este arborele din care curge metal

Dolj

» Când apar marcajele rutiere pe Potelu?
» Biciclist ucis în apropiere de Pielești
» Echipajul de la ridicări auto i-a lăsat cu calu-n drum
» Craiova: Bătrână căzută de la înălțime, pe strada Potelu
» Dolj: Amenzi rutiere de peste 22.000 de lei, într-o singură zi

Gorj

» Șeful CS din CEO, Cornel Bobâlcă, servit cu indemnizații în avans
» Nu există un centru pentru colectarea lânii de la crescătorii de ovine
» Gorj: Mașină în flăcări în cartierul Drăgoienj din Târgu Jiu
» Gorj: Aleşii locali şi judeţeni, la deschiderea noului an şcolar
» Gorj: Dezbatere Regională pentru Statutul Artistului, la Târgu Jiu

Olt

» Tânărul căutat în Olt era acasă, teafăr și nevătămat
» Tânăr posibil înecat în Olt

Vâlcea

» Vâlcea:  Două persoane rănite într-un accident, în Râmnicu Vâlcea

Sport

» Filieșenii au doborât „satelitul“
» 21 de medalii pentru CS Universitatea, după un adevărat tur de forță
» FCU Craiova, ținută în șah de Pucioasa
» Markovic și Mihăilă au marcat contra Ciprului
» Cicâldău și Ivan au marcat pentru victoria României U21 în Portugalia
» Poate cu Serbia jucăm și noi ceva
» Handbal: SCM Craiova a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor
» Fotbal / Opt goluri în Pandurii – Farul. Gorjenii au reușit să-și adjudece punctele
» Fotbal / FCU Craiova, ținută în șah de Pucioasa
» Jamie Murray şi Bethanie Mattek-Sands, triumfători în finala de dublu mixt de la US Open
» US Open: Naomi Osaka, primul titlu de Grand Slam din carieră după o partidă dramatică
» Handbal (f): SCM Craiova, la o victorie distanţă de grupele Ligii Campionilor. Oltencele trebuie să învingă azi pe Podravka Koprivnica

Bani & Afaceri

» Ce bani puteți primi de la stat pentru angajare

Sanatate

» Medici din toată lumea, la Craiova

Educatie

» Sute de copii ai migranților revin în școlile din Dolj
» Zeci de elevi din Dolj, admiși la liceu în ultima zi de vacanță
» Elevii din toată țara încep mâine anul școlar
» Aurica Georgiu, învăţător: Am impresia că se vrea o generaţie tot mai prost pregătită

Magazin

» Principalele semnificaţii istorice ale zilei de 9 septembrie
» Omul vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
» Rețeta de duminică: Clătite americane

Top