7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMicul SUV produs la Craiova bate recorduri la Ford

Micul SUV produs la Craiova bate recorduri la Ford

Raportul diviziei europene a Ford pentru luna iulie arată rezultate încurajatoare. Vânzările de SUV-uri au crescut cu 31% în iulie 2018 față de aceeași lună din anul precedent. Nu mai puţin de 10.500 de unităţi EcoSport a vândut Ford în luna iulie pe continentul european, cu 110% mai multe decât în aceeaşi lună din 2017. În primele şapte luni ale anului, micul SUV produs la uzina producătorului american de la Craiova a fost achiziţionat de 65.100 de clienţi. În aceeaşi perioadă a anului trecut, EcoSport înregistra vânzări de doar 25.100 de unităţi.

Statistica pusă la dispoziţie de oficialii Ford arată că EcoSport este al cincilea cel mai vândut model al mărcii în Europa. Pe primul loc, din acest punct de vedere, se află modelul de clasă B, Fiesta, cu 178.000 de unităţi comercializate în perioada ianuarie – iulie 2018. Pe următoarele locuri se clasează Focus (125.800 unităţi), SUV-ul compact Kuga (99.400 unităţi) şi Transit Custom (75.600 unităţi). În total, în primele şapte luni ale acestui an, Ford a comercializat în Europa 843.800 de vehicule.(sursa:capital.ro)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS