17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCNAIR: Podurile din România nu sunt într-o situaţie gravă

CNAIR: Podurile din România nu sunt într-o situaţie gravă

Podurile din România nu se află într-o situaţie gravă, iar dintre cele 4.250 astfel de construcţii aflate, în prezent, pe reţeaua de Drumuri Naţionale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă transmis Agerpres, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Din cele 4.250 de poduri aflate pe reţeaua de Drumuri Naţionale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5, iar majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autorităţile locale. De asemenea, 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4. Niciunul dintre aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situaţiei se ia inclusiv măsura închiderii şi devierii circulaţiei pe alte rute”, precizează sursa citată.

Conform CNAIR, care citează normativele în vigoare, revizia podurilor se face la intervale de 6 luni, dar şi mai devreme, dacă situaţia o cere. Reviziile sunt efectuate de către echipe de specialişti ai CNAIR, iar rezultatele sunt înscrise într-un raport privind starea generală a infrastructurii rutiere din România. Tot potrivit normativelor, „atunci când la revizie se constată că există degradări mai complexe, se comandă, pe bază de contract, o expertiză tehnică efectuată de experţi privaţi”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS