5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIndonezia - Seismul din insula Lombok a provocat 460 de morţi şi pagube de peste 500 milioane de dolari

Indonezia – Seismul din insula Lombok a provocat 460 de morţi şi pagube de peste 500 milioane de dolari

Numărul persoanelor decedate în urma seismului produs la începutul acestei luni în zona insulei Lombok din Indonezia a urcat la 460, în timp ce estimările arată că pagubele materiale în urma dezastrului ar putea depăşi 500 de milioane de dolari, a informează Agerpres, citând DPA.

Aproape 7.800 de persoane au fost rănite şi peste 417.000 au fost strămutate după seismul de la 5 august, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei, Sutopo Nugroho.

„Persoanele strămutate au nevoie de ajutor după ce distribuţia ajutoarelor nu a fost realizată uşor sau proporţionat”, a precizat acesta.

„Ne aşteptăm ca acestea să rămână o vreme în taberele improvizate în timp ce aşteaptă ca locuinţele lor să fie reconstruite”, a adăugat Sutopo Nugroho.

El a precizat că pierderile economice sunt evaluate la 7,45 trilioane de rupii (501 milioane de dolari), însă estimările arată că această sumă va creşte pe măsură ce evaluarea pagubelor va continua.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS