10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia a primit ultima tranşă, de 15 miliarde de euro, din programul de asistenţă acordat de zona euro

Grecia a primit ultima tranşă, de 15 miliarde de euro, din programul de asistenţă acordat de zona euro

Grecia a primit luni ultima tranşă, de 15 miliarde de euro, din ajutorul acordat de creditorii din zona euro pentru acoperirea necesităţilor sale de finanţare, a anunţat luni directorul general al Mecanismului European de Stabilitate (MES), Klaus Regling, informează Agerpres, citând AFP.

Deblocarea celei de-a cincea şi ultime tranşe fusese aprobată de miniştrii de finanţe din zona euro la reuniunea din 22 iunie de la Luxemburg.

Din această ultimă tranşă, 9,5 miliarde de euro sunt destinate rezervei de trezorerie a Greciei, iar restul de 5,5 miliarde vor fi folosite pentru serviciul datoriei, a indicat Regling, într-un comunicat.

Rezerva trezoreriei elene va ajunge astfel la aproximativ 24 miliarde de euro, sumă care ‘ar acoperi circa 22 de luni necesităţile de finanţare ale Greciei după încheierea programului pe 20 august’, a precizat el.

Grecia va ieşi în mod oficial de sub tutela creditorilor săi – zona euro şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) – la data de 20 august, reîncepând să se finanţeze singură pe pieţele financiare, după mai mulţi ani de recesiune profundă şi trei programe de asistenţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS