5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru luna august

Prognoza meteo pentru luna august

Luna august va fi caracterizată de o vreme în uşoară încălzire faţă de iulie, în majoritatea regiunilor, în special în regiunile nord-vestice, în timp ce nivelul precipitaţiilor va rămâne constant, cu acumulări mai importante în zonele montane şi de deal, reiese din prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Estimările de specialitate arată că, în prima săptămână a intervalului de prognoză, până pe 6 august, media temperaturii aerului se va situa uşor sub valorile climatologice în jumătatea de sud a ţării şi va fi mai ridicată în restul teritoriului, în special în nord-vest. În acelaşi timp, cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în zonele de munte, precum şi în regiunile sud-vestice, sudice şi estice, respectiv deficitare în regiunile nord-vestice.

În săptămâna 6 – 13 august, valorile termice se vor situa sub normele climatologice ale săptămânii în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere în sud şi sud-est. Excepţie vor face regiunile nord-vestice, unde temperaturile vor fi apropiate de mediile multianuale ale perioadei. În ceea ce priveşte precipitaţiile, acestea se anunţă uşor excedentare în zonele deluroase şi montane, dar şi local în regiunile intra-carpatice şi, în general, apropiate de normele climatologice în restul teritoriului.

În săptămâna 13 – 20 august, temperatura aerului va fi apropiată de normele climatologice ale perioadei în partea de nord-vest a ţării şi mai scăzută în restul teritoriului, în special în regiunile sudice. În acelaşi interval, cantităţile de precipitaţii vor fi , în general, apropiate de normele climatologice ale săptămânii în majoritatea regiunilor.

Ultima săptămână, 20 – 27 august, aduce o medie a temperaturii aerului apropiată de norma climatologică în cea mai mare parte a teritoriului, posibil cu valori uşor mai scăzute în jumătatea de sud. La capitolul precipitaţii, acestea se estimează a fi uşor excedentare în jumătatea de vest şi, în general, apropiate de normele climatologice ale perioadei, în restul teritoriului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS