11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVaticanul a modificat catehismul catolic declarând pedeapsa cu moartea "inadmisibilă"

Vaticanul a modificat catehismul catolic declarând pedeapsa cu moartea „inadmisibilă”

Papa Francisc a aprobat modificarea Catehismului Catolic pentru a declara „inadmisibilă” pedeapsa cu moartea, subliniind angajamentul Bisericii de a încuraja abolirea acesteia în întreaga lume, informează Agerpres, citând EFE.

Luis Ladaria Ferrer, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a precizat într-un comunicat că a fost autorizat de Înaltul Pontif pentru a introduce noua poziţie faţă de pedeapsa cu moartea, cuprinsă în articolul 2.267 al Catehismului catolic.

Noul text arată că „Biserica ne învaţă, în lumina sfintei Evanghelii, că pedepsa cu moartea este inadmisibilă, pentru că aduce atingere inviolabilităţii şi demnităţii unei persoane, astfel încât se angajează cu hotărâre la abolirea sa în întreaga lume”.

Până acum învăţătura tradiţională a Bisericii nu excludea, dată fiind descoperirea deplină a identităţii şi a responsabilităţii vinovatului, recurgerea la pedeapsa cu moartea, atunci când aceasta era singura cale practicabilă pentru a apăra în mod eficace viaţa fiinţelor umane de agresor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS