14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProteste ale angajaţilor Ministerului Tineretului şi Sportului

Proteste ale angajaţilor Ministerului Tineretului şi Sportului

Agajaţii de la Ministerul Tineretului şi Sportului au pichetat, joi, ministerul, fiind nemulțumiți de salariile pe care le primesc și de modul în care s-a aplicat legea salarizării.
Protestul vine după ce vinerea trecută angajaţii Ministerului Tineretului şi Sportului s-au aflat în grevă, între orele Agajatii de la Ministerul Tneretului si Sportului vor picheta ministerul. Salariații sunt nemulțumiți de salariile pe care le primesc și de modul în care s-a aplicat legea salarizării.
„Sindicatul Naţional Sport şi Tineret protestează în numele a peste 3.500 de salariaţi din Sport şi Tineret care s-au săturat să fie bătaia de joc a conducerii ministerului. În urma aplicării prevederilor Legii salarizării 153/2017, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună. Membrii noştri au aşteptat suficient după promisiunile mincinoase al reprezentanţilor MTS şi MMJS (Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) şi sunt hotărâţi să înceteze muncă pe o perioada nedeterminată”, se arăta atunci, într-un comunicat.
Protestul va fi urmat de un marş spre Camera Deputaţilor şi Guvern – o parte dintre protestatarii vor pleca spre Parlament, iar alţii vor merge la Guvern, unde vor depune revendicările, în acest interval, salariaţii din teritoriu protestează în faţă propriilor instituţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS