3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePropunerile Marii Britanii referitoare la Brexit au fost respinse din nou de Uniunea Europeană

Propunerile Marii Britanii referitoare la Brexit au fost respinse din nou de Uniunea Europeană

Uniunea Europeană a respins, joi, propunerea Marii Britanii de a i se permite colectarea, în locul Uniunii, a taxelor vamale de la graniţa Regatului Unit, relatează Sky News. „Uniunea Europeană nu poate şi nu va delega aplicarea politicilor şi regulamentelor sale vamale, de colectare a TVA-ului şi de colectare a taxelor vamale unui non-membru, care nu se va supune structurilor de guvernare europene”, a declarat Michel Barnier, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Mediafax.

„De la Actul Unic European, care a fost pus în aplicare împreună cu Regatul Unit, din 1993, odată cu înlăturarea graniţelor interne din Piaţa Unică, am conceput un ecosistem de legi, de reguli, de reglementări, certificări comune pentru produse, un organism comun de reglementări, şi mai ales o singură jurisdicţie legală. Trebuie să continuăm să lucrăm în acest ecosistem, nu vrem să-l subminăm sau să-l destabilizăm”, a mai precizat negociatorul UE.

„Regatul Unit doreşte să preia controlul propriilor bani, legi şi graniţe. Vom respecta acest lucru”, a mai declarat negociatorul UE, adăugând că: „Dar şi UE vrea să-şi menţină controlul propriilor bani, legi şi graniţe. Regatul Unit ar trebui să respecte acest lucru.”

În plus, Uniunea Europeană a susţinut, în continuare, alinierea Irlandei de Nord (aşa-numitul backstop) la normele vamale ale UE până la sfârşitul anului 2021. Marea Britanie însă, pentru a evita o eventuală fragmentare teritorială, a propus ca alinierea la normele vamale ale UE să fie făcută de întreaga ţară.

„Nu avem nicio obiecţiune cu privire la acest lucru. Însă avem îndoieli că acest lucru poate fi realizat fără a fi supusă riscului integritatea Uniunii Vamale, a Politicii Comune Comerciale, a politicii de reglementare şi a veniturilor noastre fiscale”, a precizat Michel Barnier.

El a mai adăugat că, în niciun moment, Uniunea Europeană nu a dorit apariţia unei graniţe între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit. Totodată, el a blamat Brexitul pentru situaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS