16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVreme instabilă în acest weekend

Vreme instabilă în acest weekend

Vremea se menţine instabilă în acest sfârşit de săptămână, când vor fi înregistrate averse cu descărcări electrice, spun meteorologii. Aceștia din urmă au precizat pentru Mediafax că această perioadă nu se încadrează “într-un normal climatologic” pentru luna iulie, deoarece, până în acest moment, nu s-au înregistrat temperaturi caniculare.

“Vremea va fi în general instabilă în toate aceste zile, instabilitatea se va manifesta pe arii mai extinse în zonele de munte şi local în celelalte regiuni. Asta înseamnă că vor fi intervale de timp în care se vor semnala averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice intensificări de scurtă durată ale vântului, iar local pot lua chiar aspect de vijelie şi condiţii de grindină. (…) Temperaturile sunt destul de modeste. Vor urca spre 31-33 de grade în partea de sud a ţării, iar în nord şi centru vor fi cel mult 28 de grade”, a declarat meteorologul de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

La munte, temperaturile maxime vor ajunge la 21 de grade. În general, sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice. De asemenea, şi pe litoral sunt aşteptate ploi cu descărcări electrice şi intensificări de durată ale vântului.

“Pe litoral vor apărea ploi în orele după-amiezii însă doar în anumite staţiuni. Ploile pot fi însoţie de descărcări electrice şi intensificări de durată ale vântului. (…) Temperaturile la amiază vor fi de 27-28 de grade, vineri şi sâmbătă, însă duminică vor fi cu 2-3 grade mai puţin. De altfel, probabilitatea apariţiei averselor este mai ridicată duminică. Apa mării va fi de 24-25 de grade”, anunţă meteorologul.
ANM a mai explicat că vremea nu se încadrează “într-un normal climatologic” pentru luna iulie, deoarece, până în acest moment, nu s-a înregistrat niciun episod de temperaturi caniculare şi nici nu sunt prevăzute până la sfârşitul anului.

“Este o vreme instabilă pentru această perioadă. În mod normal, climatologic vorbind, luna iulie este cea mai caldă a anului şi mai lipsită de precipitaţii. Într-adevăr, această lună nu se încadrează într-un normal climatologic, deoarece până în acest moment nu am avut niciun episod cu temperaturi caniculare şi nici nu estimăm să se întâmple acest lucru până la finalul anului. Sub aspect pluviometric deja s-au acumulat cantităţi importante de apă în multe zone din ţară. Cumva nu se încadrează într-un normal”, au mai declarat meteorologii din cadrul ANM.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS