14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Ministerul Energiei a trimis Corpul de Control la CEO, după explozia în urma căreia au fost răniţi doi angajaţi

Gorj: Ministerul Energiei a trimis Corpul de Control la CEO, după explozia în urma căreia au fost răniţi doi angajaţi

Ministerul Energiei a trimis Corpul de Control la mina Pinoasa, unde sâmbătă doi angajaţi au fost răniţi, în urma exploziei unui panou electric, iar din primele cercetări rezultă că este vorba despre „un caz de neglijenţă în serviciu”, anunţă ministerul, citat de Mediafax.

„Din primele evaluări se pare că este vorba despre un caz de neglijenţă în serviciu. Ministerul Energiei a decis convocarea unei comisii interne de anchetă la nivelul Complexului Energetic Oltenia şi trimiterea Corpului de Control pentru evaluarea exactă a împrejurărilor accidentului de muncă. În paralel cazul va fi cercetat şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj”, anunţă Ministerul Energiei.

Doi angajaţi ai Carierei Pinoasa, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, au fost fost răniţi, sâmbătă, în urma exploziei unui panou electric. Cele două victime, care au suferit arsuri pe mâini şi faţă, au fost transferate la spitale din Bucureşti.

„A fost neglijenţă în serviciu, inginerii au scos de sub tensiune un utilaj, obligativitatea lor era să verifice scoaterea de sub tensiune şi după aceea să facă manevrele. Nerespectarea acestor manevre este extrem de periculoasă şi duce la asemenea consecinţe. Au fost foarte multe cazuri de tipul acesta, când, din anumite considerente de negjlijenţă, omul nu verifică, nu-şi ia măsurile asiguratorii şi lucrul sub tesiune duce la asemenea consecinţe”, a declarat în cadrul unei intervenţii televizate, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan. Reprezentantul Ministerului Energiei a precizat că duă explozia nu are legătură cu asigurarea condiţiilor de muncă, aceastea fiind „asigurate în totalitate”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS