16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAcademia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" şi-a prezentat noii absolvenţi

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi-a prezentat noii absolvenţi

Promoția 2018 ”Centenarul Marii Uniri” a absolvit Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, se arată într-un comunicat emis, sâmbătă, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Cei mai mulți absolvenți sunt de la Facultatea de Poliție, cursuri de zi – 244, de la Facultatea de Științe Juridice și Administrative – 110 și de la Facultatea de Poliție de Frontieră – 60, care au primit gradul profesional de subinspector de poliție. 50 de tineri au absolvit Facultatea de Jandarmi, iar 33 au terminat Facultatea de Pompieri, primind gradul de sublocotenent. Alți 17 tineri au absolvit Facultatea de Arhivistică.

În cadrul Facultății de Poliție, la forma de învățământ cu frecvență redusă, au fost pregătiți 36 de absolvenți pentru specialitățile poliție, jandarmi și poliție de frontieră.

Șef de promoţie a fost desemnat Alin Mucea, absolvent al Facultății de Pompieri, cu media 10. Tânărul sublocotenent a îmbrățișat cariera de pompier, urmând exemplul tatălui și al fratelui său, se mai menţionează în comunicatul MAI.

Ministrul de interne Carmen Dan i-a felicitat pe proaspeții ofițeri de poliție, jandarmi și pompieri și le-a urat succes în carieră. “Misiunea pe care v-ați ales-o înseamnă să fii în permanență alături de oameni și de comunități. Cetățenii noștri trebuie protejați de amenințările clasice cum ar fi criminalitatea – în toate formele ei de manifestare, migrația ilegală, terorismul sau situațiile de urgență. În fața acestor provocări trebuie să rămâneți imparțiali și echidistanți, să respectați statutul profesional pentru că sunteți în slujba Legii!”, a spus ministrul afacerilor interne în timpul ceremoniei de absolvire a celor aproximativ 500 de tineri care încheiat astăzi, 14 iulie, cursurile Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”.

La ceremonie au participat familiile absolvenților, conducerea Academiei de Poliție și corpul profesoral, precum și reprezentanți ai structurilor din sistemul de ordine publică și siguranță națională.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS