România va trimite 60 de tineri ofiţeri în Statele Unite ale Americii pentru a învăţa să opereze sistemele de rachete Patriot, primul sistem fiind aşteptat în ţară la sfârşitul anului 2019, începutul anului 2020, a anunţat, luni, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, conform Agerpres.

„Suntem foarte bucuroşi că programul nostru se derulează aşa cum ne-am propus, este deja primul an în care începem partea de selecţie şi de pregătire pentru cei care vor opera ulterior sistemele Patriot. (…) Discutăm despre 60 de oameni care vor merge la instruire în Statele Unite pentru a putea să opereze aceste sisteme”, a spus Fifor, la sediul Statului Major al Forţelor Aeriene, la deschiderea unei activităţi de familiarizare a personalului care va opera sistemele de apărare antiaeriană şi antirachetă Patriot cu procedurile de utilizare a sistemului de simulare RT-3 (Reconfigurable Table Top Trainer).

Ministrul a precizat că vor exista astfel de staţii de pregătire pentru militarii români ca parte a contractului pe care l-a încheiat cu Guvernul SUA pentru aceste sisteme.

Bogdan GROȘEREANU
Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.