12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConduceau fără permis pe drumurile publice

Conduceau fără permis pe drumurile publice

Polițiștii din cadrul Biroului rutier Craiova au depistat în data de 5 iulie un bărbat de 37 de ani din comuna Giubega care conducea un autoturism, deși avea permisul reținut. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul a fost încredinţat pentru a fi condus, de către o femeie de 30 de ani, care avea cunoştinţă despre faptul că bărbatul are permisul de conducere reţinut. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se ştie că are permisul reţinut.
În cursul aceleiași zile, polițiștii din cadrul posturilor de poliție Ostroveni și Sadova au depistat un bărbat de 63 de ani, din Hunedoara, în timp ce conducea o autoutilitară, deși avea permisul de conducere suspendat.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, aplicând totodată o sancțiune contravențională persoanei în cauză.
Tot în data de 5 iulie, poliștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au depistat un bărbat de 34 ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, polițiștii din cadrul postului de poliție Cerăt au depistat un tânăr de 28 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS