Consumul gospodăriilor a contribuit cel mai mult la creşterea economiei româneşti în primul trimestru



Consumul gospodăriilor a avut cea mai importantă contribuţie la creşterea economiei româneşti în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce exportul a avut o contribuţie negativă pe fondul unei creşteri mai accentuate a importurilor, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate joi, scrie Agerpres.

“Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,4%, contribuind cu 3,4% la creşterea PIB; formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 4,8%, contribuind cu 0,8% la creşterea PIB. O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-0,6%), consecinţă a creşterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii comparativ cu cel al exporturilor de bunuri şi servicii”, precizează documentul citat.

În raportul publicat în urma consultărilor din martie de la Bucureşti cu autorităţile române, experţii Fondului Monetar Internaţional au atras atenţia că relaxarea fiscală orientată spre stimularea consumului într-un moment în care economia creşte solid ar putea agrava supraîncălzirea. Potrivit datelor INS, produsul intern brut în primul trimestru al acestui an s-a menţinut, în termeni reali, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul precedent în timp ce, faţă de acelaşi trimestru din anul 2017, economia românească a înregistrat o creştere cu 4% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier. La creşterea PIB, în trimestrul I 2018 faţă de trimestrul I 2017, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având industria (+1%), cu o pondere de 23% la formarea PIB şi care a înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 4,4%, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,8%), cu o pondere de 20% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 4,1%. Pe date ajustate sezonier, produsul intern brut estimat pentru trimestrul I 2018 a fost de 222,726 miliarde de lei preţuri curente iar pe serie brută PIB estimat pentru trimestrul I 2018 a fost de 176,707 miliarde de lei preţuri curente.


Datele de la Statistică prezintă şi evoluţia economiei în fiecare trimestru din anul trecut, astfel: în trimestrul I 2017, comparativ cu trimestrul IV 2016, PIB a consemnat un avans de 2,4%, în trimestrul II, comparativ cu trimestrul precedent, creşterea a fost de 1,6%, în trimestrul III, comparativ cu trimestrul II, 2,2% şi în trimestrul IV, comparativ cu trimestrul III, 0,3%. Evoluţia Produsul intern brut an pe an, arată că, pe serie brută, economia a crescut, în primul trimestru din 2017, cu 5,7%, în trimestrul doi cu 6,1%, în T3 cu 8,8%, iar în T4 cu 6,7%. Pe serie ajustată sezonier, în T1 2017 a fost înregistrată o creştere cu 5,9%, în T2 cu 6,1%, în T3 cu 8,4%, iar în T4 cu 6,6%. În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai, Comisia Europeană (CE) a menţinut estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se aşteaptă la un avans de 3,9%. Banca Mondială a anunţat recent că economia României va înregistra un avans de 5,1% în 2018, însă a avertizat că această creştere este peste potenţial. O creştere economică de 5% este preconizată şi de Fondul Monetar Internaţional, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) estimează o creştere de 4,6% în 2018 şi de 4,2% în 2019. Comisia Naţională de Prognoză indică o creştere a PIB de 6,1% în 2018, urmată de creşteri de 5,7% în 2019 şi 2020 şi de 5% în 2021. În 2017, economia România a consemnat un avans de 6,9%, comparativ cu anul precedent, în 2016 a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008, iar în 2015 a avansat cu 3,9%.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 7 iunie 2018

Actualitate

» Comisia Iordache a aprobat modificările aduse Codului de Procedură Penală
» România trebuie să aplice noile norme în materie de transparență fiscală
» Un nou program privind piața unică pentru capacitarea și protejarea cetățenilor europeni
» Gorj: Sute de elevi au fost premiaţi în cadrul unui concurs care încurajează consumul de lapte
» Bugetul UE: 100 de miliarde euro pentru cercetare și inovare
» Grevă de 24 ore a lucrătorilor de la căile ferate și metrou din Grecia
» Curtea Constituțională nu-i impune un termen lui Iohannis pentru revocarea lui Kovesi
» Magistraţii europeni condamnă protocoalele încheiate între instituţiile româneşti şi SRI
» CCR discută pe 5 iunie sesizarea referitoare la articolul privind nerecunoaşterea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex

Local

» Primii 1.000 de legumicultori care au vândut în programul „Tomata“ își primesc banii
» Vreme caldă în Oltenia în weekend

Dolj

» Părintele Tudorică Mihalache a adunat într-o nouă carte cântecul și plânsul laolaltă
» Maria Schutz ar vrea să iasă din pușcărie
» INVAZIA
» „Tosca“ i-a lăsat pe spectatori cu ochii-n… ploaie
» Întreruperi energie electrică de luni
» Bărbat găsit mort într-o încăpere a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova
» Dolj: Tânăr reţinut pentru trafic cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive
» Craiova: Lansarea volumului „Povestiri din Clocociov” la “Aman”
» Mario Ovidiu Oprea: Mitingul PSD, un „23 August” reinventat
» Craiova: Triplă lansare de carte la “Aman”
» Forum economic româno-elen la Craiova
» Craiova, inima Olteniei

Gorj

» Fermierii îşi vând roșiile pe reţelele de socializare
» Gorj: Lansarea cărţii ”Călător prin două milenii”, de Florian Văideianu
» Gorj: Concursuri profesionale ale serviciilor voluntare de pompieri
» Senatorul Florin Cârciumaru susţine că includerea CEO în Fondul Suveran de Investiţii nu va afecta activitatea companiei
» Gorj: Patru persoane, reţinute într-un dosar de evaziune fiscală din comerţ cu materiale reciclabile
» Gorj: Un tânăr a ajuns în arest după ce a furat materiale de construcţie

Olt

» Olt: Braconajul piscicol sub lupa jamdarmilor
» Băiatul dispărut din localitatea Brebeni a fost găsit în podul casei

Vâlcea

» Vâlcea: Razie în Horezu

Sport

» Cetățeni de Onoare ai Craiovei (galerie foto)
» Halep – Stephens, finala de la Paris
» Campionat de minifotbal cu 20 de echipe în Bănie
» Selecție la „U“ Craiova
» Trupa lui Bon luptă pentru Supercupă
» „Leii“ au început cu victorie „zona“
» Nouă campioane EHF și doi antrenori, “Cetățeni de Onoare ai Craiovei”
» Sloane Stephens adeversara Simonei Halep în finala de la Roland Garros
» Simona Halep în finala Roland Garros
» Fotbal / „U” Craiova a oficializat despărțirea de Popov

Bani & Afaceri

» Cum se fac băncile stăpâne pe banii clienților

Sanatate

» Copiii, în pericol. Lipsesc vaccinurile vitale!
» Abuzul de grăsimi şi fumatul cresc riscul de cancer ovarian

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – Tort de clătite cu budincă de vanilie
» Bancul zilei
» Un francez a câştigat pentru a doua oară în 18 luni marele premiu
» (VIDEO) Nou single Anna Lesko în colaborare cu Dorian Popa

Top