16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCalifornia a devenit a cincea economie a lumii

California a devenit a cincea economie a lumii

San Francisco, California Foto: pixabay.com
San Francisco, California
Foto: pixabay.com

Economia statului american California a depășit-o pe cea a Marii Britanii, devenind a cincea cea mai mare din lume, potrivit datelor federale publicate vineri, scrie Guardian.

Deși are o populație de 40 de milioane de oameni, spre deosebire de Regatul Unit, unde trăiesc 65 de milioane, Produsul Intern Brut al Californiei, de 2.700 mld.  dolari l-a depășit pe cel al Marii Britanii, care este de 2.600 mld. dolari, informeaza Hotnews.ro.

PIB-ul statului supranumit Golden State a avansat cu 127 de miliarde de dolari între 2016 și 2017, iar cel al britanicilor, exprimat în dolari, a scăzut ușor, parțial din cauza fluctuațiilor valutare.

Datele statistice publicate vineri arată imensitatea economiei californiene, stat care găzduiește Hollywood-ul capitala mondială a divertismentului, Silicon Valley, cel mai cunoscut centru tehnologic din lume și un prosper sector agricol ce i-a adus porecla de ”castronul de salată” al Americii.

Economia Californiei este depășită doar de PIB-ul total al SUA, de China, Japonia și Germania.

Ultima oară când California a fost a cincea forță economică a lumii a fost în 2002, dar în 2012 ajunsese pe locul 10, mai ales din cauza crizei.

De atunci, cel mai populat stat american și al treilea ca întindere și-a adăugat 2 milioane de locuri de muncă și și-a mărit PIB-ul cu 700 mld. dolari. California acoperă 14 procente din economia SUA, deși are doar 12% din populația totală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS