CSM: Sesiune de transferuri a procurorilor



Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat joi lista posturilor de procuror vacante, precizând că o nouă sesiune de transferuri va fi organizată în luna iunie.

Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul CSM, cererile de transfer se pot depune la sediul instituţiei în cel mult cinci zile de la publicarea listei cu posturile vacante sau care urmează a se vacanta, respectiv până pe data de 9 mai.

Din lista cu posturile vacante reiese că există o serie de parchete, în special cele de pe lângă curţile de apel şi tribunale, în care gradul de ocupare este de 100% sau chiar mai mare. Sunt însă şi excepţii, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, de exemplu, gradul de ocupare fiind de doar 28%.

În schimb, la numeroase parchete de pe lângă judecătorii se înregistrează un grad de ocupare cuprins între 30% şi 60%.


Un caz extrem este cel de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, unde nu este ocupat niciunul dintre cele patru posturi, unul de conducere şi trei de execuţie.

În cazul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, gradul de ocupare este de 92%, la DIICOT de 90%, în timp ce la DNA este de 82%.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 4 mai 2018

Actualitate

» Corina Popescu, directorul general al Transelectrica, a fost schimbată din funcţie
» Doi copii de 3 şi 5 luni au murit din cauza rujeolei. Numărul deceselor a ajuns la 52
» ICCJ a respins recursul FCSB – Numele şi marca Steaua aparţin definitiv CSA Steaua
» Dosarul privind microfonul găsit în casa ministrului de Interne, Carmen Dan, a fost clasat
» Ministerul Justiţiei a publicat lista investiţiilor şi lucrărilor la penitenciare
» 15 autobuze din Moscova, distruse de un incendiu declanșat intenționat
» Nicuşor Constantinescu, condamnat la 8 ani de închisoare într-un dosar cu prejudiciu de opt milioane de euro
» Comisia de la Veneţia a anunţat primirea solicitărilor de opinie asupra legilor justiţiei
» CFR Călători s-a reorganizat, iar numărul directorilor a fost redus
» Iohannis a sesizat CCR cu privire la Legea 304/204 privind organizarea judiciară
» ROBOR a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii patru ani
» 2015 posturi de conducere din MAI vor putea fi ocupate prin concurs
» Mehedinţi: Un septugenar a căzut de pe motocicletă
» (VIDEO) Hawai: Mii de persoane, evacuate, după ce vulcanul Kilauea a erupt
» CSM: Sesiune de transferuri a procurorilor
» Traficul pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, blocat pe sensul sper capitală
» Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte la Ruse cu omologii săi bulgar şi austriac
» 4 mai, ziua internaţională a pompierilor
» Cutremur în judeţul Buzău
» Astăzi este marcată Ziua Naţională a Inimii
» Se circulă îngreunat din cauza ceţii pe Autostrada A2
» A murit Doina Cornea

Dolj

» Craiova: Percheziţii la persoane bănuite de furturi din locuinţe / O femeie a fost arestată
» Craiova: Biletele pentru spectacolul “Stage Dogs” de la Teatrul Colibri s-au epuizat
» Dolj: Locuitorii din Dăbuleni, rugaţi să nu mai folosească apa potabilă la udatul grădinilor
» ISU Oltenia recrutează candidați pentru instituţiile de învăţământ ale MAI
» Săptămâna Limbilor Străine la Universitatea Craiova
» Dolj: Peste 240 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii de la Rutieră
» Dolj: Prinşi la volan sub influenţa alcoolului
» Craiova: Traficant de droguri, urmărit internațional, după gratii
» Craiova: Bărbat găsit mort în scara unui bloc. Într-un apartament a fost descoperită şi o femeie decedată
» Craiova: Campanie de informare privind eficiența energetică
» Dolj: O bătrână a fost accidentată mortal la Bratovoești (GALERIE FOTO)
» Program şi în weekend la APIA Dolj
» Cenușăria de la Termocentrala Craiova II, otravă lentă
» Bătaie între doi medici la Spitalul Județean Craiova

Gorj

» Gorj: Poliţia anunţă că Transalpina rămâne în continuare închisă
» Gorj: Tineri anchetaţi pentru trafic de droguri

Olt

» “Caravana Meseriilor”, încercarea angajatorilor de a-i atrage pe viitorii absolvenți de gimnaziu spre liceele tehnice
» Prinşi braconând în apele Oltului

Mehedinţi

» Locuri de muncă vacante şi cursuri de formare profesională în Mehedinţi
» Mehedinţi: Accident mortal în comuna Căzăneşti
» Mehedinţi: Cercetat pentru furtul unei biciclete

Vâlcea

» Vâlcea: Femeie de 33 de ani, surprinsă fără permis la volanul unui tractor

Sport

» Fotbal / Marius Avram arbitrează CFR Cluj – Universitatea Craiova
» Fotbal / Filiași și Craiova II au făcut spectacol pe „Chimia“. Vezi rezultatele și clasamentul Ligii a III-a, seria 4!
» Lupte: Craioveanca Alexandra Anghel a cucerit medalia de bronz la Europenele din Rusia
» Petra Kvitova şi Shuai Zhang, în semifinalele turneului WTA de la Praga

Sanatate

» Federația „Solidaritatea Sanitară” organizează luni o grevă de avertisment

Magazin

» Bill Cosby și Roman Polanski, excluși din Academia americană de Film

Top