15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJurisdicțiile supreme din zece țări, inclusiv România, vor putea cere un aviz consultativ de la CEDO înainte de a pronunța o decizie

Jurisdicțiile supreme din zece țări, inclusiv România, vor putea cere un aviz consultativ de la CEDO înainte de a pronunța o decizie

Jurisdicțiile supreme din zece țări vor putea, începând cu 1 august, să sesizeze Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) cu titlu consultativ înainte de a-si pronunța propriile decizii, a anunțat joi Curtea, într-un comunicat citat de HotNews.ro.

Devenind a zecea țară care l-a ratificat, Franța a „declanșat aplicarea protocolului nr 16” din Convenția europeana pentru drepturile omului.

Potrivit Curții, ministrul francez al Justiției Nicole Belloubet „a depus la Copenhaga instrumentul de ratificare a protocolului nr 16” joi, deschizând intrarea sa în vigoare de la 1 august în zece țări care l-au ratificat.

Intrarea în vigoare a acestui text, validat anul trecut de Adunarea națională franceză, necesita ratificarea sa de către cel puțin zece dintre cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, al cărei braț juridic este CEDO.

Textul „va putea avea un efect preventiv deoarece poate evita ca afacerile să ajungă la Strasbourg”, a afirmat o sursă din cadrul Consiliului Europei. ”Justițiabilii vor avea în continuare posibilitatea să sesizeze Curtea, deoarece avizul pe care îl va da va fi consultativ”.

În practică, jurisdicțiile naționale supreme vor avea posibilitatea de a consulta CEDO înainte de a-și pronunța propriile decizii.

Protocolul nr 16 a fost ratificat de Albania, Armenia, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Lituania, San Marino, Slovenia, Ucraina, Grecia, Italia, Norvegia, Olanda, Moldova, Slovacia, România și Turcia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS